USR sare în apărarea multinaționalelor. Reparațiile pe RCA, doar la service-urile agreate de asigurători
Reparațiile mașinilor pe polițele RCA, numai unde decide firma de asigurări
Parlamentarii USR vor să modifice Legea asigurărilor RCA și să impună reparațiile vehiculelor accidentate doar la service-urile care au contracte de colaborare cu firmele de asigurări. În expunerea de motive a proiectului de act normativ, aceștia preiau, efectiv, discursul asigurătorilor, prin care acuză service-urile că ar avea prețuri prea mari la reparațiile pe RCA. Mai mult, parlamentarii USR susțin că falimentele asigurătorilor ar fi fost cauzate din cauza plății unor sume mari pentru daune.
Potrivit unui proiect de lege al parlamentarilor USR, românii nu-și vor mai putea repara mașinile prin RCA decât în service-urile agreate de firmele de asigurări. Conform prevederilor legislative actuale, contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparației oricărei unități reparatoare auto, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto, care ar putea să-i influențeze opțiunea.
Modificarea propusă de USR transformă dreptul păgubitului de a se adresa oricărui service și îl limitează doar la unitatea reparatoare ”care are contract de colaborare încheiat cu asigurătorul RCA pentru plata directă a despăgubirii aferente costurilor de reparaţie către respective unitate reparatoare”.
”Prezenta propunere legislativă dă posibilitatea stabilirii unei relaţii contractuale de transparenţă şi supraveghere între asigurătorii care suportă despăgubirile şi service-uri. De asemenea, rămâne posibilitatea ca persoana păgubită să primească despăgubirile pentru daune. Totodată, propunerea vizează eliminarea scumpirii artificiale a poliţei RCA pentru clienţii cu risc scăzut pentru a subvenţiona clienţii cu risc ridicat”, susțin parlamentarii USR.
De unde se trage falimentul
Potrivit datelor Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), în prima jumătate a anului 2022 românii au plătit pentru RCA cu 2 miliarde de lei mai mult față de perioada similară din 2021. Aceasta înseamnă o creștere de 89%, deși dauna medie achitată a fost mai mare cu doar 5%, iar dauna medie pentru vătămări corporale a scăzut cu 56%.
Mai mult, cheltuielile de administrare și achiziție ale asigurătorilor s-au majorat fără nicio justificare reală și legală, cu 266 de milioane de lei (+37%), arată COTAR. Parlamentarii USR consideră însă că falimentele liderilor de pe piața asigurărilor au fost cauzate de faptul că aceste companii nu au putut să facă faţă daunelor asigurate din primele de asigurare subscrise.
”Falimentele răsunătoare din ultimii 7 ani au dus la o creştere a preţului RCA din două motive: pagubele lăsate în urmă pe piaţă trebuie suportate de FGA care se finanţează tot din preţul RCA şi alinierea faţă de preţul natural de pe piaţă (adică preţul la care asigurătorii să poată face faţă daunelor). Plafonarea RCA-ului nu poate fi decât o măsură temporară, care nu adresează problema de fond şi nu va împiedica ajustarea preţurilor odată ce este înlăturat plafonul. Plafonarea pe termen lung va descuraja intrarea pe piaţă a altor asigurători, şi, mai mult îi va împinge pe cei existenţi să iasă din piaţă”, arată inițiatorii proiectului legislativ.
Se pleacă după fentă
USR insistă pe faptul că unul din factorii care creşte artificial valoarea despăgubirilor şi, implicit, preţul RCA este practica service-urilor auto de a „suprataxa” serviciile prestate şi decontate în baza asigurărilor RCA. Și că acest lucru s-ar întâmpla din cauza articolului 6 din Legea 132/2017 care împiedică asigurătorii să aibă un control pe costurile facturate de service-urile auto. Nimic însă despre costurile exorbitante de administrare ale firmelor de asigurări și despre procentele duble față de UE alocate pentru reasigurările care nu acoperă falimentele. Și tot nimic despre zecile de mii de procese în instanță, cauzate de refuzul asigurătorilor de a plăti despăgubirile din dosarele de daună.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: