Va fi haos total! Alexandru Rafila AVERTIZEAZA. Se schimbă regulile?
Aplicarea nediscriminatorie a celor trei scenarii, ținând cont doar de criteriul incidenței cumulate, nu e cea mai fericită și ar putea să fie reevaluată în următoarele săptămâni, a declarat sâmbătă profesorul Alexandru Rafila.
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spulberă speranțele părinților cu privire la revenirea copiilor în școli în deplină siguranță.
”Sută la sută nu e complicat, e nerealist. Nu există o astfel de situație ideală. Trebuie să fim flexibili. Chestiunea asta cu împărțirea în zone galbene și verzi, sau roșii trebuie să fie adaptabilă fiecărei școli.”, a declarat sâmbătă Rafila.
”Aplicare nediscriminatorie ar putea să fie reevaluată în următoarele săptămâni”
”Nu contează numai numărul de cazuri care se înregistrează într-o anumită localitate, incidența aceea acumulată din ultimele două săptămâni, contează școala cum este din punct de vedere al spațiilor, al condițiilor igienico-sanitare, al numărului de elevi din fiecare clasă.
Cred că e normal ca în zonele verzi, unde înghesuiala e prea mare, să aplici pentru un scenariu hibrid, în zonele galbene, unde numărul de elevi din clasă este mic, să poți să mergi pe un scenariu similar zonei verzi.”, a explicat Alexandru Rafila la Digi 24 Tv.
”Această aplicare nediscriminatorie, ținând cont doar de criteriul incidenței cumulate, nu e cea mai fericită și cred că ar putea să fie reevaluată în următoarele săptămâni, ținând cont de condițiile pe care le oferă fiecare școală și de numărul de elevi din fiecare școală.
”Chestiunile astea trebuie foarte bine reglate”
Una este, de exemplu, într-o zonă cu scenariul galben să lucrez alternativ la copiii din clasele gimnaziale în două serii, dacă în clasă sunt 36 de copii, și altă situație dacă în clasă sunt 15 copii, cum de exemplu în foarte multe școli din mediul rural.
Acolo nu e nevoie să vină alternativ, poate să vină permanent la școală, pentru că sunt puțini copii. Chestiunile astea trebuie foarte bine reglate.
Din păcate prevederile din actele normative actuale nu menționează explicit această posibilitate de adaptare a programului școlilor ținând cont de condițiile pe care le oferă școala în mod strict și lucrul ăsta generează fie neînțelegeri, fie tensiuni, fie imposibilitatea asumării unor măsuri de către conducerea școlilor”, a adăugat el pentru sursa citată.
Capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: