GENERAL

Se pune PUNCT jocului. Condiții RADICALE impuse de Rusia pentru SUA și NATO

Rusia este decisă să pună punct jocului „de-a șoarecele și pisica” cu NATO și SUA. După mai multe tensiuni create la frontiera cu Ucraina, au decis să prezinte public condițiile pentru limitarea influenței militare în vecinătatea rusă. Reprezentanții Moscovei vor să înceapă imediat negocierile, iar condițiile impuse sunt dure.

Vineri, autoritățile din Rusia au venit cu propuneri pentru SUA și NATO în ceea ce privește conflictul de la frontiera cu Ucraina. Aceștia sunt deciși să limiteze influența militară americană și a NATO în vecinătatea sa, cerând o negociere cât mai rapidă, „încă de sâmbătă”. Reprezentanții de la Moscova consideră aceste decizii esențiale pentru evitarea unui război ruso-occidental.

Propunerile Rusiei vin pe fondul tensiunilor din ultima perioadă create în jurul Ucrainei. Uniunea Europeană și SUA au adus acuzații la adresa lui Vladimir Putin, susținând că acesta pregătește o ofensivă militară contra Kievului.

Pentru a-și demonstra dorința de menținere a păcii la frontieră, Rusia a venit vineri cu două documente, propuneri pentru limitarea influenței militare americane și a NATO în vecinătatea sa. Cele două acte au primit denumirea de „Tratat între SUA şi Federația Rusă asupra garanțiilor de securitate” și „Acord asupra măsurilor pentru a asigura securitatea Federației Ruse și a statelor NATO”.

Ambele documente insistă pe interzicerea oricărei noi extinderi a Alianței Nord-Atlantice și a înființării de baze militare americane în țările din fostul spațiu sovietic. Conform reprezentanților de la Moscova, propuneri au fost transmise către SUA încă de săptămâna trecută.

Rusia a cerut celor de la NATO garantarea faptului că Ucraina nu va fi primită în Alianță, însă aceștia au respins cererea.

Condițiile impuse de Rusia sunt radicale. SUA și NATO nu au voie să deschidă baze militare în Ucraina
„Este esențial ca garanțiile de securitate pentru Rusia să fie așternute pe hârtie şi să aibă forță de drept”, a declarat Serghei Riabkov (foto), vice-ministrul de Externe rus. Oficialul a cerut deschiderea negocierilor cât de repede cu putință, „încă de mâine, în sensul propriu al termenului, adică de sâmbătă, 18 decembrie”. Moscova ar fi propus Washingtonului ca aceste tratative să se desfășoare la Geneva.

Conform vice-ministrului rus, date fiind „lipsa totală de încredere reciprocă” și politica „agresivă” a NATO „în vecinătatea Rusiei”, aceste propuneri reprezintă un mijloc de restabilire a unei cooperări ruso-occidentale, sau o „relansare a relației plecând de la o pagină albă”.

În cele două documente, printre obligații, Rusia nu permite crearea de baze militare americane în nicio țară care nu face parte din NATO, dar a făcut parte din USRR. SUA nu are dreptul nici să folosească infrastructura unei astfel de țări pentru activități militare sau să dezvolte cooperare militară bilaterală cu statul respectiv.

Aceleași cerințe au fost formulate și în ceea ce privește obligațiunile NATO. Aceștia nu au voie să „aibă activitate militară pe teritoriul Ucrainei și în alte țări din Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală”.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.