GENERAL

Va fi URGIE in Romania. Companiile îşi notifică deja clienţii!

Preţul gazelor naturale creşte vertiginos, ajungând să fie chiar dublu pentru anumiţi clienţi din toamna acestui an, unele companii notificându-şi clienţii aflaţi deja în piaţa concurenţială cărora le expiră curând contractele încheiate pe un an.

De exemplu, un client care nu şi-a ales o ofertă nouă de gaze şi a acceptat tacit condiţiile de până acum a primit recent o propunere de tarif nou, de la cel mai mare furnizor de gaze. Este cu 40% mai mare faţă de cel curent, potrivit Stirilor ProTV.

În notificarea trimisă către un client, compania furnizoare spune că modificarea preţului vine după ce a avut loc o creştere fără precedent pe piaţa de achiziţie de gaze, atât în România, cât şi în Europa. Asta după ce, în ultimul an, gazele s-au scumpit deja, în medie, cu 20 de procente, potrivit Institutului de Statistică.

Clientul poate să accepte oferta sau poate să ceară una nouă, ori să schimbe, fără niciun cost, furnizorul. Pe site-ul Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei veţi găsi un comparator de preţuri.′

Într-un răspuns către Ştirile Pro TV, compania furnizoare spune că majorarea, aplicată de la 1 noiembrie, înseamnă ″pentru o gospodărie cu un consum mediu anual de 10 MWh, o creştere de 90 de lei pe lună de iarnă.″⁣

Alţi clienţi, inclusiv ai altor furnizori, deja au primit oferte cu până la 100% mai mari, spun specialiştii de la Asociaţia Energia Inteligenta, care au analizat situaţia.

„Grosso modo, putem discuta de trei milioane care au avut o creştere de 20%, alt milion de consumatori care variază între 75-105%″. Locatarul unei case din sudul României, care în februarie 2021 achita circa 600 de lei contravaloarea gazelor pentru încălzire, în februarie 2022, ţinând seama de noile preţuri, urmează să achite circa 1.200 de lei″⁣, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Cu cât scumpesc E.On şi Engie

Calculele efectuate de economica.net arată cu cât cresc preţurile la două dintre cele mai mari companii din domeniul furnizării gazelor.

În momentul liberalizării, Engie anunţa că are o ofertă concurenţială denumită Engie Gas 4U, care venea cu o reducere de 10% a preţului mărfii-gaz în primele şase luni de la contractare, dacă aţi fi contractat-o în iulie 2020. Fără niciun fel de discount, preţul gazului era de 84,7 lei/MWh de gaz, preţ fix asumat de Engie pe un an. În total, cu toate tarifele şi cu TVA, preţul final plătit de client este de 150 de lei/MWh, pentru jumătatea de sud a ţării, alimentată prin reţeua de distribuţie a Distrigaz Sud Reţele. Acesta este preţul plătit în a doua jumătate a anului contractual.

Însă, cum anul s-a terminat sau se va termina în curând, furnizorul va veni cu ofertă nouă, de prelungire a contractului. Ei bine, acum, aceeaşi ofertă Gas 4U are un preţ al gazului-marfă de 169 lei/MWh, deci de peste două ori mai mare decât acum un an. Este adevărat că Engie oferă un discount de 20% al acestui preţ, timp de trei luni în următorul an contractual.

Calculele economica.net arată că dacă veţi continua cu aceeaşi ofertă (cea mai bună ofertă concurenţială a Engie, potrivit comparatorului de preţuri al ANRE), veţi avea, pentru primele trei luni, un preţ final de furnizare de 211 lei/MWh. Aşadar, veţi avea o scumpire de circa 40 %. După cele trei luni de discount, veţi avea un preţ final de 251 lei/MWh, deci o scumpire de 67% comparativ cu ultima lună din contractul care expiră.

E.On anunţa, în 15 iulie 2020, că a lansat mai multe oferte concurenţiale, dintre care o menţionăm pe cea fără vreun serviciu auxilar E.On Promo Gas, care era cu circa 10% sub vechiul preţ reglementat de stat. La acea dată, era vorba despre un preţ al gazului-marfă de 79 de lei/MWh, plus un abonament zilnic de 30 de bani. Aşadar preţul final de furnizare, în anul contractual în care aţi avut acest preţ (an care acum e pe care să se termine) este de circa 139 de lei/MWh plus 9 lei/lună, abonamentul.

Această ofertă nu mai există acum. E.On are oferta E.On Home Gas, pe un an. Acum, preţul gazului-marfă este de 145 de lei/MWh, deci cu 83% mai mare decât anul trecut, iar abonamentul este de 40 de bani pe zi, deci cu 33% mai mare. În total, preţul final de furnizare, cu tot cu tarifele de reţea şi TVA, este, acum, de 218 lei/MWh plus 12 lei pe lună abonamentul. Aşadar, dacă am socoti, ipotetic o factură lunară de 1 MWh, la E.On avem parte de o scumpire de 55%.

Iar preţul nu mai este fix garantat pe un an – el se poate modifica în funcţie de evoluţia preţurilor din piaţa de gaze, cu notificarea prealabilă a clientului de către E.On.

Aceste comparaţii sunt pentru clienţii trecuţi în piaţa concurenţială ai celor doi mari furnizori, şi sunt făcute între ofertele promovate de ei în vara-toamna anului trecut şi unele oferte de acum.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Va fi URGIE in Romania. Companiile îşi notifică deja clienţii!

  • Eu am incheiat un contract cu Restar Energy anul acesta in iulie si am fost notificat astazi ca de la 1 octombrie 2021 pretul gazului pe megawath ca fi 220 lei deci dublu si la energie electrica va fi de 0,557 astea exclusivTVA,accize, taxe și componente reglementate,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.