MEDICAL

VACCINAREA OBLIGATORIE: Rafila trage un semnal de ALARMA

Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă cu privire la vaccinarea obligatorie: Care ar putea fi efectele. Deputatul PSD propune o altă soluție, care ține de persuadarea populației să se vaccineze prin alte mijloace. Rafila nu respinge ideea implicării maneliștilor.

Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă cu privire la vaccinarea obligatorie, despre care spune că mai degrabă ar îndepărta populația de campania de vaccinare.

Deputatul PSD mizează mai degrabă pe implicarea liderilor de opinie pentru convingerea populației, chiar dacă aceștia vin din zona cântăreților de manele.

Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: Nu trebuie lăsat la voia întâmplării
Rafila susține implicarea “liderilor de opinie” din zona artistică, inclusiv a cântăreților de manele, în promovarea campaniei de vaccinare.

El a subliniat că este important ca acest demers să fie unul coordonat şi finanţat corespunzător.

“Ideea este bună, cu trei condiții: să existe o coordonare a campaniei de informare, să existe bună credință din partea celor care se implică şi să înțeleagă de ce fac acest lucru.

Indiferent că este vorba de un artist dintr-o altă zonă, maneliști, cum spuneți dvs, pentru mine nu are asta importanță. Important este ca persoane credibile, lideri de opinie din zona artistică, să facă acest lucru, dar nu la voia întâmplării.

Acest demers trebuie şi finanțat. Că face cineva benevol, foarte bine, dar în lipsa unei gândiri coerente şi a unei finanțări dedicate campaniei de informare şi de aderență la vaccinare cred că rezultate vor fi îndoielnice”, a declarat deputatul PSD, miercuri, la Parlament.

Renunțarea la restricții
Rafila a comentat şi informațiile oficiale care arată o scădere a numărului de infectări cu COVID, dar şi perspectiva ridicării anumitor restricţii.

“Eu nu cred că până la începutul lunii august vom atinge pragul de 10 milioane (de persoane vaccinate – n.r.). Am spus că eu cred că o dată rezonabilă este sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

Asta nu înseamnă că peste vară nu putem să renunțăm la anumite măsuri, pentru că, probabil, în perioada următoare incidența va scădea.

Am să mă refer la scenariul cel mai optimist. Dacă tragem toți în aceeași direcție (…) probabil că acea țintă a imunității de grup ar putea fi atinsă la sfârșitul lunii septembrie sau în luna octombrie. E o perioadă suficientă în care să putem menține acest ritm de 100.000 de persoane vaccinate zilnic, care ar permite atingerea țintei respective.”, a arătat Alexandru Rafila, conform antena3.ro.

”Vaccinarea este singura soluție”
Întrebat dacă luna septembrie ar putea aduce renunțarea la masca de protecție în spațiile publice, Rafila a explicat:

”Da, din punctul meu de vedere. Lucrul acesta este probat în țări care au atins imunitatea de grup, precum în Israel, cel mai cunoscut exemplu.

Trebuie să înțelegem că libertatea comunităților noastre depinde de înțelegerea pe care o avem şi de sprijinul pe care îl dăm vaccinării. Nu avem altă soluție.

Restricțiile oferă doar momente de respiro. Adică, se introduc restricții mai mult sau mai puțin dure, scade la un moment dat incidența bolii, se ridică restricțiile, după care, după un interval de 1 – 2 luni, restricțiile se reintroduc.

Vreau să terminăm odată cu această reîntoarcere la restricții şi să urmăm calea în care restricțiile sunt ridicate odată pentru totdeauna.

Acesta trebuie să mesajul pentru oamenii acestei țări. Trebuie scoasa din discuție orice referire la obligativitatea vaccinării, la discriminare. Nu trebuie niciun fel de acțiune coercitivă menționată sau indusă, pentru că acest lucru va reduce aderența la vaccinare”, a adăugat deputatul PSD, conform sursei citate.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.