MEDICALNATIONALSTIRI

VACCINAREA OBLIGATORIE se va face la ordinul ministrului Sănătății cu recomandarea OMS. Amenzi de până la 10 mii de lei

„Adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinarii va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri.”, se arată în textul de lege pentru vaccinarea obligatorie.

În proiectul de lege care a trecut de votul Camerei Deputaților scrie, chiar într-unul dintre primele articole, că “vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul național de vaccinare, aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie, este obligatorie.“

Totuși, legea este ușor ambiguă și interpretabilă ceea ce lasă loc de speculații, dar și de abuzuri, în cazul în care autorițățile și-ar dori acest lucru. Având în vedere că în momentul de față stăm într-o stare abuzivă de alertă, nu putem avea așteptări prea mari de la cei care vor impune această lege obligatorie a vaccinării și a pașaportului digital de vaccinare.

În textul legii adoptate de Camera Deputaților se arătă că vaccinarea obligatorie poate fi impusă prin ordin al ministrului Sănătății, la propunrea GTCAV și/sau la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății. De asemenea sunt prevăzute amenzi drastice ce pot ajunge până la 10.000 de lei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.