Val de AER POLAR ameninta Romania – AVERTISMENT: „Temperaturile se vor reduce DRAMATIC, cu până la 20 de grade Celsius! Vor fi lapoviţe şi ninsori”
Se schimbă vremea radical în România, temperaturile urmând să se reducă dramatic, chiar şi cu 20 de grade Celsius.
Răcirea se va produce în urma pătrunderii în ţara noastră a unui val de aer polar.
Astfel, la această oră, meteorologii s-ar reunit la Administraţia Naţională de Meteorologie urmând să anunţe pentru ce zone vor emite atenţionări de vreme rea.
Ieri, meteorologul Teodora Cumpănaşu a declarat la Antena3 că, începând de luni, ploile vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai însemnate cantitativ.
„Temperaturile vor scădea în toată ţara, mai ales din seara zilei de luni până miercuri. În zona montană, vor fi lapoviţe şi ninsori”, a declarat specialistul.
Meteorologii mai spun că perioada de răcire a vremii va dura doar până la sfârşitul lunii octombrie, pentru ca la începutul lunii viitoare, vremea va reveni la temperaturi normale.
În prima săptămână a lui noiembrie, temperatura aerului va ajunge din nou la 15 grade Celsius.
PROGNOZA METEO până marţi
Duminică
În nord, centru şi nord-est, valorile termice, în marea lor majoritate în scădere accentuată, vor deveni apropiate de mediile climatologice din ultima decadă a lunii octombrie, în timp ce în restul ţării vremea se va menţine caldă, cu toate că temperaturile vor fi mai mici decât în zilele precedente. Pe parcursul zilei în regiunile estice şi parţial în centru şi sud-est va fi nebulozitate joasă, local mai persistentă şi izolat va burniţa, iar în restul ţării cerul va fi parţial noros; în primele ore, pe arii restrânse în zonele joase va mai fi ceaţă. Începând de seara, o altă arie de nebulozitate se va extinde treptat dinspre vest, iar noaptea va ploua în Banat şi Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales în a doua parte a intervalului, în zona montană şi în vestul şi sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 20 de grade, mai ridicate în Oltenia, în sudul Banatului şi al Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade.
Luni
Vremea va fi în general închisă, iar temperaturile vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. Aria ploilor se va extinde dinspre vest şi va cuprinde majoritatea zonelor, iar la munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Local, cu precădere în dealurile subcarpatice, se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură peste 40-50 l/mp. Vântul va avea intensificări locale, cu viteze mai mari în zona montană.Temperaturile maxime vor fi de la 10 grade în nordul Moldovei până la 20-21 de grade în sudul Munteniei; cele minime se vor încadra între 6 şi 14 grade.
Marți
Vremea va fi închisă, ploioasă, iar în majoritatea zonelor va deveni mai rece decât ar fi normal pentru această dată. În special în zonele deluroase şi montane se vor cumula cantităţi de apă însemnate. La munte, iar în cursul nopţii posibil şi în nord-estul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 8 grade în nordul Moldovei şi 17-18 grade în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 şi 10 grade.
Sursa: observator.tv
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: