Valentina A MURIT în cele mai CUMPLITE CHINURI, URLAND DE DURERE în timp ce focul o cuprindea
Modul în care s-a produs crima din B-dul Nicolae Bălcescu continuă să stîrnească vii comentarii în rîndul opiniei publice. În primul rînd cetăţenii sînt sideraţi şi profund indignaţi de cruzimea cu care principalul suspect, Cosmin Dan, a săvîrşit faptele.
Ancheta a scos la iveală că în jurul său au fost mai multe persoane care, însă, n-au făcut nimic pentru a-l opri pe autor din violenţe în condiţiile în care, practic, şi-a torturat victima şi mai ales, n-au împiedicat incendierea. Oameni care au urmărit subiectul se întreabă dacă nu cumva în speţă mai există suspecţi sau chiar instigatori.
Astăzi sîntem în măsură să publicăm declaraţii în formă brută existente în dosarul deschis de Parchetul Buzău. Din dosar transpar informaţii incredibile: martori refugiaţi în baie, victima care a murit arzînd în flăcări şi urlînd, atitudini inexplicabile de pasivitate ale unor martori faţă de nenorocirea care se producerea sub ochii lor. Iată, aşadar, pas cu pas cum s-a desfăşurat totul, povestit anchetatorilor de unii martori în dosar:
Unul dintre cei prezenţi la eveniment a declarat că din cauza fumului produs de incedndiu şi pentru că uşa de la ieşirea din apartament se blocase, două persoane prezente la chef s-au refugiat în baie. Dacă n-ar fi găsit această soluţie, ar fi ars şi ele de vii. Victima, au susţinut aceleaşi surse, a murit în cele mai cumplite chinuri, urlînd de durere în timp ce focul o cuprindea dar nimeni n-a putut face nimic după ce incendiul a izbucnit. Prima care s-a aprins a fost perdeaua camerei în care leşinase victima, după care întregul apartement. Un alt participant la chef a relatat că principalul suspect era un tip de rînd şi îşi bătea sistematic atît fosta prioetenă cît şi actuala. Mai mult, alt martor a spus că actuala prietenă a agresorului ar fi trebuit şi ar fi putut să intervină să-l oprească pe principalul suspect încă din momentul în care acesta a început să arunce cu benzină în apartment şi asupra victimei.
De asemenea, s-ar fi putut interveni şi în clipa în care agresorul a aprins bricheta şi a dat foc. Sursa citată a adăugat că autorul a minţit în declaraţii cînd a explicat că nu a vrut să o omoare pe victmă şi doar a vrut să o ameninţe. Totodată, unii martori se întreabă cum de persoana care a adus bidonul cu benzină nu s-a întrebat de ce ar avea nevoie agresorul de un PET cu carburant într-un apartament de la etajul 9 al unui bloc şi ce ar vrea să facă cu benzina.
Avem, aşadar, nişte declaraţii incendiare care lansează şi mai multe întrebări faţă de felul în care s-a produs crima. Întrebări la care o mulţime de oameni aşteaptă răspunsuri concrete. Ca dovadă, aseară, un grup de apropiaţi ai Valentinei au organizat o mişcare de protest cerînd instituţiilor statului o anchetă completă şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi în crima de sîmbătă dimineaţă. – Sursa: Sansa Buzoiana
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: