MEDICAL

Valeriu Gheorghiță: „Peste 7.000 de persoane au făcut Covid după prima doză de vaccin, peste o mie după rapel”

-Peste 7.000 de persoane au făcut infecție după administrarea primei doze de vaccin, în timp ce peste 1.000 au făcut Covid după ce au primit ambele doze.
-Valeriu Gheorghiță a precizat că perioada medie de timp de la prima doză până în momentul diagnosticării a fost de 9 zile.
-Alte 1.012 persoane au fost confirmate cu infecție cu Sars-Cod-2 după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că peste 7.000 de persoane au făcut infecție după administrarea primei doze de vaccin, în timp ce peste 1.000 au făcut Covid după ce au primit ambele doze.

„De la începutul vaccinării și până în prezent un număr de 7.145 de persoane, ceea ce înseamnă 0,49% din totalul celor vaccinați cu prima doză, au avut un test pozitiv de infecție cu Sars-Cov-2 după administrarea primei doze. Dintre acestea, peste 2.083 de persoane, ceea ce înseamnă aproape 30%, care au fost confirmate cu infecție Sars-Cov-2 după administrarea primei doze, au efectuat și doza de rapel la acest moment”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că perioada medie de timp de la prima doză până în momentul diagnosticării a fost de 9 zile.

De asemenea, alte 1.012 persoane au fost confirmate cu infecție cu Sars-Cod-2 după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, din data de 27 decembrie până în prezent, ceea ce înseamnă 0,14% din numărul total al persoanelor vaccinate cu două doze.

„Ne așteptăm ca formele de severitate să fie mult diminuate comparativ cu situația în care persoanele nu au fost vaccinate”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.