Vânzarea de Frate
Și-atunci cine ne-a vândut?
Cine a zdrobit viața a sute de oameni?
Cine a distrus familii și a curmat viața fragedă a atâtor copii?
Probabil, n-a fost numai unul. Poate au fost mai mulți.
Căci, din păcate, numărul celor gata să-și vândă frații în țara noastră e “Leghion”. Că-s mulți! Îs foarte mulți!
Cititorul acestor rânduri poate mă va ține de rău ca nedrept, când arunc atâta ocară la adresa neamului nostru.
Nu învățăm doar la istorie că încă de la Burebista noi suntem cei mai grozavi, cei mai buni, cei mai și mai…?
Nu ne flatează și unii popi că poporul nostru s-a născut creștin și drept urmare suntem așa de buni și de omenoși, ca lui Dumnezeu nu-i trebuie alt argument pentru a ne vârî drept în rai?
Și se uită ca, începând cu Burebista, toți oamenii mari ai neamului nostru au murit vânduți, uciși, alungați, batjocoriți și uitați de frați de-ai lor!
Și până ce istoria nu va consemna si aceste josnicii și nu va da numele Iuzilor ce ne-au curmat nouă, românilor, speranța de mai bine, istoria se va repeta.
Dacă avem în istorie nume pe care le venerăm, trebuie să avem și nume pe care să le blestemăm.
Pe Ieremia Golia, ce l-a vândut pe Ioan-Vodă, pe Trif, ce l-a vândut pe Horia, pe acei mișei ce l-au dat legat pe Tudor din mijlocul oastei sale, pe cel ce a trimis pâri turcilor de l-au tăiat pe Constantin Brâncoveanu, fie el cât de învățat si de genial și pe alții, trebuie să-i cunoaștem.
Iisus n-a lăsat să rămână necunoscut numele celui ce l-a sărutat și l-a vândut!
Cititorul poate s-a și săturat de câți au fost uciși în această carte până acum.
Și-l previn că cele mai multe din numele întâlnite și altele pe care nu le-am pomenit încă vor muri la rândul lor.
Dar nici unul nu va muri în luptă deschisă.
În luptă, în munți, vom fi răniți, dar morți nici unul. Uciși am fost numai atunci când am fost vânduți.
În spatele fiecărui tânăr ucis în această carte se află un Iuda știut sau neștiut. Nu unul care se va căi și spânzura, ci din cei ce se vor folosi de plata vânzării și vor ajunge mair si tari și vor arunca cu noroi în memoria celor pe care i-au vândut.
Sunt și din cei ce stau în scaunele cele mai înalte în biserică și nu se sfiiesc să intre pe ușă împărătească în altar.
Cer răzbunare? Nu! Pentru noi, nu.
Noi am fost luptători și, când am pornit lupta, ne-am asumat riscul morții și al suferinței. Dar neamul românesc, dacă nu-i va judeca pe vânzători, fie și numai dându-le numele în vileag, va fi sortit să fie vândut din nou.
Vor mai veni vremuri grele și, de vor fi și atunci Iuzi, când le va încolți gândul de a se duce la farisei să-și vândă frații, să se cutremure și să se oprească, amintindu-și ce-au pățit alții, care au vândut.
Noi? Mi-aduc aminte că de multe ori, la munte, discutam cum să-i pedepsim pe cei ce ne chinuiau și ucideau.
Unul zicea una, altul alta.
Profesorul era de părere să-i fugărim prin munți si păduri, fără să-i ucidem, măcar vreo câțiva ani.
Gelu Novac ședea înfășurat în pelerina-i, acoperit pe cap ca de obicei. “Ba eu mă răzbun! În prima zi când voi ajunge acasă am să-i sparg ferestrele lui Vogel.”
Vogel era un tip care Securitatea l-a vârâț cu forța chiriaș în casa tatalui său si care, fie că a simțit ceva, fie că a mințit, a pârât pe Gelu că a fost acasă și Profesorul Novac și Gema au fost bătuți la securitate.
Procentual, câți sunt din cei în stare să te vândă?
E greu de spus. Dar sunt în satele și orașele noastre oameni care-s gata să te dea pentru un pahar de băutură.
Dacă prin vânzare ar putea câștiga ranguri și avere sau să apuce vreo funcție, o fac fără nici o reținere.
Uneori se și laudă cu fapta lor.
Supere-se toți patrioții de operetă, dar o spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională de care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide ea pe noi.
Să nu dea Dumnezeu să zicem și noi: “Sângele lor să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri!”
Texte extrase din Brazii se Frâng, dar nu se îndoiesc.
Sursa: Incorect Politic
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: