Vești proaste pentru cei care locuiesc la bloc!
Odată cu frigul și vremea rea vin și facturile scumpite. Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere. În situația de față, mulți români care locuiesc la bloc ar putea fi puși în situația de a nu-și plăti întreținerea.
Din această toamnă, preşedinţii de bloc au dreptul să le pună ipotecă pe apartament celor care au cel puţin trei restanţe.
Preşedintele sau administratorul este obligat să ceară notarea în cartea funciară a datoriilor mai vechi de trei luni care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, adică 1.900 de lei.
După sesizare birourile de cadastru şi publicitate imobiliară vor trece debitele în cartea funciară a locuinţelor, astfel că asociaţia de proprietari va avea ipotecă legală asupra apartamentelor, precum şi asupra bunurilor aflate în interior.
Următorul pas este ca preşedintele de asociaţie să înscrie ipoteca în cartea funciară, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă.
Ipoteca se radiază la cererea preşedintelui de bloc sau a proprietarului după ce s-a făcut dovada că s-a plătit restanţa la întreţiniere.
”Modificările dacă nu sunt cunoscute de marea masă a populaţiei pot aduce prejudicii grave atât din punct de vedere financiar, moral sau de orice natură locatarilor care se pot trezi în situaţii critice, până într-acolo încât îşi pot pierde locuinţele. Este ştiut că perioada de iarnă este foarte dificilă pentru mulţi locatari, cheltuielile cu întreţinerea depăşind de multe ori veniturile acestora. Noua lege nu face decât să pună multă presiune pe preşedinţii şi administratorii de blocuri şi implicit va crea situaţii conflictual”, a declarat Ottavio Șerbănescu, CEO Cresida, citat de Click!.
Cei care nu vor duce la îndeplinire noile sarcini vor fi amendaţi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: