GENERAL

Vești PROASTE pentru SOFERI! Lovitură pentru cei ce au acest tip de mașină

O lege adoptată de Camera Deputaților vine cu vești proaste pentru mulți șoferi din România. În ultimii ani, zeci de accidente, multe mortale, au fost provocate de şoferi care conduceau asemenea maşini, aduse de regulă din Marea Britanie.

Șoferii ce deţin maşini cu volan pe dreapta vor avea dreptul să circule în România doar în anumite condiţii.

Aceştia trebuie să urmeze cel puţin 20 de ore de pregătire pe un asemenea vehicul ori să fi obţinut permisul într-o ţară în care se circulă în acest sistem. Măsurile sunt prevăzute într-o lege adoptată de Parlament.

Românii aleg să îşi cumpere maşini cu volan pe dreapta pentru că sunt mai ieftine. În medie, cu două mii de euro. Dacă vor să facă o modificare de bord şi să mute volanul pe partea stângă, îi costă exact atât: două mii de euro, spun specialiştii din service-uri.

Legea adoptată, care merge la preşedinte pentru promulgare, mai prevede şi folosirea unor oglinzi speciale, numite periscopice, care asigură o bună vizibilitate în partea stângă a maşinilor. Un set de oglinzi costă între 150 şi 500 de lei, conform Bugetul.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.