GENERAL

Vezi aici ce păţesc în fiecare dimineaţă la PUŞCĂRIE VIOLATORII fetei din Vaslui

wpid-detinuti

Cei şapte violatori sunt în carantină, izolaţi şi departe de ceilalţi puşcăriaşi, care le-au pus gând rău, dar totodată, sunt aproape de comisarul porno şi direct în subordinea lui, scrie vremeanoua.ro

Ajunşi în puşcărie, tinerii sunt păziţi de nimeni altul decât comisarul porno, cel care s-a fotografiat gol-puşcă în sala de forţă a penitenciarului şi ar fi avut o relaţie cu un deţinut.

Violatorii au parte de un tratament “preferenţial”. Mai exact, după ce au fost huiduiţi la sosirea în penitenciar, ceilalţi puşcăriaşi nu i-au lăsat să închidă un ochi. Le-au arătat ce înseamnă viaţa în puşcărie, au bătut în ţevi, au cântat şi i-au ameninţat de la geamul celulelor. Deţinuţii le-au promis celor şapte violatori şi sex-surpriză, exact ce i-au făcut ei, victimei.

Avocatul violatorilor a contestat pedeapsa

Violatorii din Văleni au contestat, din puşcărie, măsura arestului preventiv. Astfel, pe 18 august, Burada, Burlacu, Surleac, Avãdanei şi Boicu au făcut apel la decizia instanţei prin care au fost condamnaţi la închisoare cu executare. A doua zi, Bolboceanu şi Rotaru s-au aliat prietenilor lor şi au depus şi ei contestaţii şi apel la deciziile instanţei de judecată. De asemenea, pronunţarea dată de judecătorii vasluieni poate fi desfiinţată dacă magistraţii Curţii de Apel vor decide să accepte cererea de strămutare depusă de unul dintre apărătorii celor şapte violatori, scrie Libertatea.ro.

VEZI AICI CE AU PATIT VIOLATORII MAI DEPARTE!

VEZI SI: A DEPUS MARTURIE impotriva celui mai periculos mafiot din Moldova. Dupa cateva luni barbatul a fost ELIBERAT. Acum IL TERORIZEAZA pe martor: „O sa iti smulg limba cu clestele!”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.