VICTORIE! Nationalistii au zguduit din temelie alegerile europene!
Spre deosebire de România, în alte state europene forţele naţionaliste şi eurosceptice au obţinut procente însemnate, în unele ţări clasându-se chiar pe primul loc, aşa cum este exemplul Franţei.
Astfel Frontul Naţional din Franţa se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de ziarul Le Monde. Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 la sută.
Deasemenea, Partidul Independenței din Marea Britanie (UKIP), o formaţiune eurosceptică, este pe cale să obțină o victorie emblematică în alegerile europarlamentare, reușind să devanseze marile partide tradiționale – laburiștii și conservatorii. Potrivit unei numători încă provizorii a voturilor, laburiștii au obținut un rezultat semnificativ mai bun decât în 2009, dar se luptă cu Partidul Conservator pentru al doilea loc, relatează BBC News online. Astfel, UKIP ar urma să aibă 22 de locuri în PE, cu zece mai multe decât în precedenta legislatură. Are 28,68% din voturi. Urmează conservatorii, cu 24,15% din voturi, ceea ce ar înseamna că pierd cinci eurodeputați față de precedenta legislatură. Aproape la egalitate sunt laburiștii, cu 24,13% din voturi, un scor care le aduce cinci eurodeputați în plus. Urmează Verzii, cu 7,77 la sută din voturi și doi eurodeputați (unul în plus). Cea mai categorică înfrângere o suferă liberal-democrații, aflați la guvernare alături de conservatori, care au 6,86 la sută din voturi și care vor fi reprezentați de un singur eurodeputat. Pierd opt europarlamentari față de actuala configurație a Parlamentului de la Strasbourg. Aceste rezultate nu au luat în calcul voturile din Scoția, Londra și Irlanda de Nord.
Potrivit estimărilor BBC, în Scoția, separatiştii de la Partidul Național Scoțian va lua două locuri, laburiștii vor mai obține și ei două, conservatorii un loc, iar UKIP un mandat – ceea ce înseamnă că partidul antieuropean ar câștiga cel puțin un mandat în fiecare regiune a Marii Britanii.
Partidul Libertăţii din Austria (FPO), euroscetic şi anti-imigraţionist, obţine locul al treilea la alegerile europene din Austria, urcând de la 13%, cât obţinuse în 2009, la 20,1%, în anul 2014, potrivit estimărilor difuzate de televiziunea ORF, citată de Reuters.
Formațiunea anti-imigrație și eurosceptică Adevărații Finlandezi ar urma să câștige două din cele 13 locuri ale Finlandei în viitorul Parlament European (PE), cu unul mai mult ca până acum, relevă primele proiecții citate de portalul finlandez de știri Yle și agenția germană de presă DPA.
Naţionaliştii de la Zorii Aurii din Grecia au obţinut între 9 şi 10 procente, intrând pentru prima oară în Parlamentul European.
Potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne în Olanda, unde s-a votat joi, 22 mai, populistul Geert Wilders, aliat al lui Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional din Franţa, s-a situat pe locul al patrulea. Potrivit unui sondaj exit-poll realizat de Ipsos şi publicat de televiziunea publică olandeză NOS, Partidul Libertăţii al lui Geert Wilders (PVV) nu este creditat decât cu 12,2% dintre voturi, faţă de 17%, cât obţinuse acum cinci ani, care se traduc acum prin trei mandate în Parlament, faţă de cinci în 2009.
Formaţiunea conservatoare a premierului Viktor Orban, Fidesz, a câştigat alegerile europene din Ungaria, cu 51,5% din voturi, în timp ce partidul naţionalist Jobbik a ieşit pe poziţia a doua, cu 14,6% din voturi.
Partidul Popular Danez, o formaţiune anti-imigraţie, se clasează pe primul loc în Danemarca, cu 23% din voturile exprimate, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, difuzat duminică seara de către televiziunea publică DR. Acest sondaj acordă formaţiunii trei din cele 13 mandate de care va dispune Danemarca în Parlamentul European (PE), în faţa socialiştilor (la putere), care ar obţine 20,2% din sufragii.
În alt stat nordic, Democraţii Suedezi au obţinut puţin peste 9 procente, intrând în premieră în Parlamentul European.
Conform datelor preliminare formaţiunile eurosceptice Alternativa pentru Germania (AfD) şi Partidul Naţional Democrat German (NPD) vor avea, conform sondajelor, 6,5% şi respectiv 1%, ambele urmând să trimită deputaţi în Parlamentul European, întrucât în Germania nu mai există prag electoral pentru europarlamentare.
Aceste date vor mai putea varia odată cu anunţarea rezultatelor oficiale, alte formaţiuni radicale din diferite state europene putând trece pragul electoral. Sursa: FrontPress.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: