VIDEO | Acestea sunt imagini de la priveghiul lui Emi Pian! Nebunia va dura 4 zile!
Zeci de tigani au mers la casa lui Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, care a fost ucis în noaptea de luni spre marți. În imaginile publicate pe rețelele de socializare se vede o aglomerație de nedescris, dar și faptul că oamenii nu respectă măsurile de distanțare socială. Polițiștii au și intervenit și au dat mai multe amenzi.
Trupul lui Emi Pian a fost dus astăzi la locuința sa din Rahova, unde zeci de oameni au venit să-l plângă. Unul dintre cei aflați la locuința acestuia a filmat aglomerația din fața locuinței. Funeraliile lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu, au loc sub supravegherea poliției. De altfel, autoritățile au amenințat că vor interveni, dacă nu se respectă măsurile de distanțare.
”Există niște legi. Nimeni n-are nimic cu nimeni. Toți suntem oameni, toți ne dorim să trăim cât mai mult. Două lucruri: nu vreau muzică tare și nu vreau să fie aglomeratie. Dacă nu respectați normele suntem nevoiți să intervenim în forță. Noi nu vrem să facem asta”, spune un polițist îmbrăcat în civil unuia dintre organizatorii priveghiului, potrivit Observatornews. 30 de amenzi date la priveghi La scurt timp după ce imaginile au apărut pe rețelele de socializare, polițiștii au anunțat că au fost date 30 de sancțiuni, în valoare de 14.000 de lei.
“Una din amenzi a fost aplicată organizatorului”, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei.
Funeraliile vor dura patru zile
Funeraliile liderului clanului Duduianu se vor desfășura pe durata a patru zile, perioadă în care mai mulți artiști au fost invitați să cânte. Formația lui Dan Bursuc este și ea prezentă în curtea vilei interlopului. De asemenea, au fost invitați și alți artiști precum Florin Salam, Costel Biju, Adi Minune, Nicolae Guţă şi mulţi alţii ca să-și ia rămas-bun de la interlop şi să cânte melodii de jale.
La fata locului au ajuns politisti si jandarmi pentru a avea grija sa nu degenereze totul intr-un scandal. De la microfon, oamenii sunt indemnati sa se nu buluceasca pe langa sicriu si sa lase loc rudelor.
Manelistul Florin Salam, chemat sa cante la priveghi dupa ritualul romilor, i-a facut un cantec special.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: