VIDEO

VIDEO Actorul Tom Hanks le-a recomandat fanilor săi să se uite la un documentar românesc

th

Actorul american Tom Hanks (59 de ani) le-a recomandat fanilor de pe Facebook să vizioneze documentarul românesc „Chuck Norris vs. Communism“, care este regizat de Ilinca Călugăreanu şi spune povestea criticului de film Irinei Margareta Nistor şi a casetelor traduse de aceasta în anii 1980.

„Vizionaţi acest documentar! Puterea filmului! Pentru a schimba lumea“, a scris actorul american pe pagina personală de Facebook, unde are peste şapte milioane de fani, însoţind mesajul de o imagine în care apare o secvenţă din film şi un scurt rezumat al documentarului.

Filmul documentar „Chuck Norris vs. Communism“ (2015) a avut premiera la sfârşitul anului trecut pe HBO, în ianuarie 2016 a fost difuzat pe canalul naţional de televiziune american PBS şi urmează să intre anul aceasta în renumita reţea americană Netflix.

Documentarul „Chuck Norris versus comunism“ este regizat de Ilinca Călugăreanu şi co-produs de HBO Europe. Producţia arată cum în sistemul comunist din România, sub nasul poliţiei secrete controlată de Nicolae Ceauşescu, sute de casete VHS cu superproducţii americane au ajuns pe căi ilicite în ţară. Filmele de contrabandă – cea mai mare parte cu lupte cu arte marţiale, filme de groază şi filme de acţiune – au fost dublate şi distribuite pe o piaţă neagră secretă. Motivat de dorinţa publicului de a urmări viaţa din Occident, un lucru interzis la vremea aceea, o reţea secretă de casete video s-a răspândit tot mai mult în întreaga ţară.

Filmele au fost dublate de o traducătoare curajoasă a cărei voce distinctivă a captivat întreaga naţiune şi a devenit un simbol al libertăţii. Poveştile curajoase cu actori de acţiune, ca Chuck Norris şi Jean-Claude Van Damme, au captivat imaginaţia fiecărui copil, însă locurile exotice şi contextele din filme au fost cele care au hipnotizat această audienţă unică. Pentru prima dată oamenii au văzut ce le lipseşte cu adevărat: supermarket-uri pline cu alimente, capcanele bogăţiei, ultima modă, maşini de lux şi, mai ales, libertate.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.