NATIONALSTIRI

VIDEO cu DISCURSUL Elenei UDREA in Parlament: „Am fost PERCHEZITIONATA, M-AU DEZBRACAT şi MI-AU LUAT SUTIENUL!”

eudrea

Elena Udrea află astăzi dacă va fi din nou arestată. Deputaţii vor analiza în plen şi apoi vor vota cererile anchetatorilor DNA de începere a urmăririi penale şi respectiv de arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

16.20 I s-a dat cuvântul Elenei Udrea

În urmă cu fix 2 săptămâni aţi votat 6 cereri împotriva mea. Le-aţi aprobat pe toate sub marota ”noi nu ne opunem justiţiei”. Am spus mereu că justiţia trebuie să funcţioneze în cazul tuturor. Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală.

N-a contat excepţionalul situaţiei în care m-am aflat: un deputat cu 3 cereri de arest preventiv în doar 2 ore. N-a contat că era evident că eram ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva mea.

Este evident că sunt o ţintă. Sunt vânată sistematic. În ritmul acesta o să ne vedem din 2 în 2 săptămâni până în 2016.
Multe dintre aceste acuzaţii sunt minciuni.

Am fost turnată de cea mai bună prietenă a mea ca să rămână în libertate. Ar fi fost normal ca DNA să renunțe la noua cerere de arestare preventivă împotriva mea. E o situația absurdă. Noi am creat aceste legi, Codul de procedură penală și Codul Penal.

Dosarul ”Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară că separarea puterilor în stat nu mai funcţionează.

Nu mă voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune rugăciuni.

Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, am fost percheziţionată, m-au dezbrăcat şi mi-au luat sutienul.

WC-ul era de tip turcesc. Noaptea trebuia sa punem un pet ca sa nu vina sobolani.

Daca te spalai pe cap nu aveai acces la foehn, ca sa te usuci.

Aş fi vrut să vin astăzi în cătuşe în fata dumneavoastră, să le puteţi vedea, să le atingeţi, să înţelegeţi mai bine.

Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi, oferiţi oamenilor legi corecte, pentru ca abuzuri care se întâmplă în cazul a zeci de mii de români să nu mai fie posibile.

Daca eu pe denunturi am stat arestata o saptamana, i se poate intampla fiecaruia dintre noi.

Dosarul Gala Bute este cea mai clara dovada ca separatia puterilor in stat nu mai functioneaza, o putere acuza pe alta.

Este aceasta o vina pentru care ar trebui sa fiu arestata? Reprosurile care mi se aduc tin de activitatea departamentelor din minister, nu de activitatea ministrului.

Mi-aţi deschis ochii. Astfel am ajuns să cunosc două femei arestate într-un dosar de evaziune fiscală, ele lucrând la departamentul de contabilitate al unei firme. Nu sunt pericol pentru societate, nu pot influenţa dosarul, nu au avut beneficii uriaşe, sunt oameni obişnuiţi despre care nu se scrie în presă.

Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzaţiile. Procurorii cred că le vor distruge emoţional. De prea multe ori se apelează la măsura arestului preventiv, e o pârghie similară cu tortura şi se apelează adesea la ea.

Arestul preventiv este o parghie similara cu tortura, la care se apeleaza prea des. Trebuie sa oprim ca arestarea preventiva, prevazuta initila ca o masura exceptionala, sa devina o practica.

Justitia pe care o clamam de atatea ori, are si aceasta fata despre care nu vorbim.

DNA -ul trebuie sa reformeze clasa politica e o mare minciuna. E periculos pentru statul de drept sa lasi doi oameni sa decida cine e arestat si cine nu. Cei care trebuie sa reformeze clasa politica sunt cetatenii.

15.49. Elena Udrea a ajuns la Parlament. A refuzat să facă declarații, invocând interdicția impusă de instanță.

Procurorii au extins din nou ancheta în dosarul Gala Bute şi fostul ministru al Turismului este acuzat de trei noi infracţiuni de luare de mită.

Noile acuzaţii aduse Elenei Udrea de procurorii anticorupţie sunt construite în urma denunţurilor făcute de apropiaţii acesteia. De curând, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, fotografiată la Paris alături de Alina Bica şi Elena Udrea, a mărturisit procurorilor că împreună cu Tudor Breazu, administratorul moşiei Elenei Udrea de la Nana, şi cu fostul consilier al acesteia, Ştefan Lungu, au fost rotiţele care învârteau mecanismul corupţiei pus la cale de fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului.

„(…) Am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea în care urmau să fie transferaţi aceşti bani şi ea mi-a spus să îi iau prin intermediul societăţii administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun”, se arată în referatul DNA.

Fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii a declarat că aproape orice contract semnat de Ministerul Dezvoltării şi Turismului era taxat în momentul în care era atribuit. Firmele virau 10% din valoarea lucrărilor în contul societăţii administrate de Ştefan Lungu.

Pentru a da o aparentă legalitate sumelor obţinute în felul acesta, fostul consilier al Elenei Udrea vira banii în conturile firmelor controlate de Tudor Breazu şi semna cu el un contract de consultanţă.

Tudor Breazu îi scotea numerar şi-i preda Anei Maria Topoliceanu, care, în cele din urmă, îi ducea Elenei Udrea.

Fostul ministru Elena Udrea a fost în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă, a decis marţi ca aceasta să fie cercetată în arest la domiciliu. Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau cu membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

8 comentarii la „VIDEO cu DISCURSUL Elenei UDREA in Parlament: „Am fost PERCHEZITIONATA, M-AU DEZBRACAT şi MI-AU LUAT SUTIENUL!”

  • Au dezbracat-o la Politia Capitalei ? I-au luat si "hamurile" ?? Nu cumva i-au si "pus-o" ?? Vai, vai, ce rusine !! Asa procedeaza politia dintr-o tara civilizata ?!

    Răspunde
  • o exponenta de seama a prostituantelor politice care au devalizat Romania de mii de miliarde de euro intr-o perioada scurta de 25 de ani.blestemati sa fie pentru generarea a 4 milioane de refugiati-refugiati,oameni saracicti de mafiile apartinice,oameni nepregatiti pentru lumea corupta,dereglata de instincte zoofile si nu numai si degenerativa a decadentului occident-vezi cazurile de trafic de copii,copile,vezi cazyurile de oameni cinstiti obligasti sa se prostitueze din Sicilia pana la paganii din nordul extrem.o prostituata in adevaratul sens al cuvantului ,ea si clasa mafioto-politica din care a facut parte-sa-ti fie rusine umilule ca ai intrat in gasca.

    Răspunde
  • daca-l aprobati sa va fie de bine-daca nu ,nu v-as dori sa fiti in situatia de a avea de a aface cu mafia care a distrus Romania.Daca ati lucrat cinstit si ,doamne fereste aveti un copil,parinte bolnav,nu ati avut contracte cu statul atunci ii o problema.Nu aveti bani sa mergeti la tratament prin austria -ATUNCI ATI PUS-OO.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.