NATIONALNOUTATISTIRI

VIDEO IMPRESIONANT: ROMANUL MINUNE! Iata ce e in stare sa faca – Electricianul rămas șomer pictează casele din satul Șivița

Un electrician rămas șomer pictează casele din satul Șivița, județul Galați, iar operele lui de artă ar putea transforma localitatea într-un obiectiv turistic.

Sorin Grecu are 47 de ani și locuiește în satul Șivița, situat la 20 de kilometri de Galați. A fost electrician de meserie, dar după privatizarea companiei locale, și-a pierdut locul de muncă. Atunci și-a redescoperit pasiunea pentru artă și desen. Prima lucrare a fost chiar poartă casei sale.

A trecut apoi la cele ale vecinilor. Cu puțină inspirație și multă imaginație, fațadele caselor și porțile au devenit, rând pe rând, adevărate picturi. Unele sunt futuriste, altele descriu momente ale vieții. Toate stârnesc însă amuzamentul celor care trec pe acolo.

“Aici ploua afară și nu avem umbrela și l-am făcut pe nenea asta, să stea sub umbrela. Aici, la garaj mi-am făcut o priveliște. Doamna cu cheia în gură, îmi pierdeam mereu cheile și că să-mi aduc aminte unde-i cheia. I-am dat-o dânsei, acolo”, a explicat artistul amator câteva dintre picturile sale.

Sorin a petrecut câteva luni și la școala de arte, dar recunoaște că se plictisea acolo. A continuat să picteze în sat, iar mai apoi a luat calea străinătății. A mers în Paris, unde a făcut picturi 3 D pe stradă, dar a lucrat și că zugrav prin casele francezilor. S-a întors însă în țară, că-l încerca dorul de casă.

“Sunt un zugrav, pe românește, fac lumea veselă pe aici, pe stradă. Cu talentul de la Dumnezeu, zugrăvesc doar eu”, spune acum Sorin.

(sursa video)

Oamenii din sat spun că talentul lui e rar. “Cel mai tare! E băiat de băiat” sau “El are idei. Ne place tot ce face el. El vine cu ideile”, cred localnicii.

Peste câteva săptămâni, artistul din Galați va pleca la Madrid, unde trebuie să picteze fațada unui restaurant.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.