VIDEO – Lider al TIGANILOR din Buzau condamnat pentru tentativa de omor
Liderul tiganilor din Calvini, Neculai Oiţă, zis Ceauşu, a primit pedeapsa de doi ani de închisoare pentru tentativă de omor. La începutul acestui an, Oiţă şi fiul său au bătut un consătean. Cei doi l-au lovit pe acesta cu o greblă, iar victima a fost grav rănită şi a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare.Oiţă fost reţinut pe 20 februarie de către poliţiştii buzoieni şi, zilele trecute, a fost condamnat la doi ani de închisoare. În acelaşi dosar, fiul acestuia a fost judecat în libertate. Sentinţa a fost pronunţată de o instanţă a Tribunalului Buzău, care îl mai obligă pe inculpat la 11.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Ceauşu a atacat sentinţa cu apel, care a fost judecat la Curtea de Apel Ploieşti săptămâna trecută, la un termen intermediar. Magistraţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Neculai Oiţă şi au dispus menţinerea măsurii. O decizie definitivă ar putea fi luată în octombrie, când a fost stabilit un nou termen. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-ar fi petrecut la sfârşitul lunii ianuarie, când Neculai Oiţă, zis Ceauşu, şi fiul său ar fi bătut un bărbat din comună. Cei doi l-au lovit pe consătean de-al lor cu o greblă. Victima a fost grav rănită şi a necesitat mai multe zile de spitalizare. Oiţă mai este judecat şi în afacerea cu nuci, prin care statul a fost prejudiciat cu suma totală de 1.000.000 de lei. Ceauşu şi alţi complici de-ai săi exportau marfa în ţări ale lumii arabe, prin intermediul unor societăţi din judeţele Botoşani şi Ilfov, dar nu evidenţiau operaţiunile în contabilitate şi duceau o parte din bani în propriile buzunare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: