VIDEO: o căţeluşă şi-a aşteptat proprietarul o săptămână în faţa spitalului, după ce a alergat după ambulanţă
“Inimă de câine”? Boncuk, o căţelusă maidaneză al cărei nume se traduce “Mărgica”, a urmărit cu sufletul la gură ambulanța care i-a dus stăpânul, Cemal Senturk, la spitalul din orașul Trabzon pe data de 14 ianuarie. Pentru că turcii sunt un popor cu mare sensibilitate şi dragoste pentru animale, angajaţii spitalului au observat suferinţa patrupedului care a fost zilnic prezentă în faţa unităţii sanitare pâna în ziua externării prietenului ei. În tot acest timp a fost hranită de personalul medical relatează The Guardian. Fiica lui Senturk, Aynur Egeli, a povestit presei că a încercat să o aducă pe Boncuk acasă, dar cățelușa revenea grijulie înapoi la spital: “Aşteaptă aici, în faţa spitalului de trei, patru zile. Fuge de acasă si vine singură”.
”Venea în fiecare zi în jurul orei nouă dimineața și aștepta până la căderea nopții. Nu voia să plece”, a adăugat unul dintre paznicii spitalului, Muhammet Akdeniz. ”Când se deschidea ușa, ea băga capul înăuntru”, a povestit acesta. Cadrele medicale şi agentii de pază i-au oferit zilnic apa şi hrana.
Boncuk a ţopăit de bucurie la revederea cu Senturk, atunci când acesta a fost externat într-un cărucior cu rotile. ”Este foarte obișnuită cu mine. Mi-a fost dor de ea”, a spus Senturk, care s-a întors fericit acasă împreună cu devotata sa cățelușă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: