[VIDEO] Popă vedetă, fără discernământ: pr. Visarion Alexa a invitat la Trinitas TV o susținătoare a homosexualității să vorbească despre…familie. Adela Popescu a fost o voce împotriva Referendumului pentru Familie
Adela Popescu, prezentatoare de emisiuni de mondenități la Pro TV, a fost ultima invitată a părintelui Visarion Alexa la ultima ediție a podcastului găzduit de Trinitas TV, „Pâine și sare”.
Ea a discutat la televiziunea Patriarhiei Române despre „familie și suflet”. În timpul emisiunii, Adela Popescu a vorbit despre originile sale și despre familia pe care o are cu actorul Radu Vâlcan.
Alegerea invitatului este curioasă, dacă ținem cont că în 2018, Adela Popescu a făcut furori când și-a manifestat susținerea pentru homosexualitate și cuplurile unisex, chiar în timpul campaniei pentru Referendumul pentru Familie.
Ea a acordat un interviu agenției Mediafax în care a povestit cât de „firesc” i s-a părut să vadă un cuplu de bărbați cu un copil.
„Am fost foarte sincere şi ne-am amintit fiecare un moment în care am văzut un cuplu gay. Şi ne-am dat seama cât de mult am trecut de la «Oh, my God, ce-i asta?!» până la «Oh, my God, e alegerea fiecăruia»“, a declarat vedeta TV. „Mai mult decât atât, astă vara eram în vacanţă şi doi bărbaţi erau împreună cu un copilaş pe plajă, iar unul dintre ei era foarte îndemânatic având grijă de copil şi i-am dat un cot lui Radu (Radu Vâlcan, soţul – n.r.) şi i-am zis «cât de firesc pare totul, uită-te puţin». A venit mama între timp, deci mi s-a părut. Ăla era cumnatul, ceva. E clar, cumva mintea noastră a început să accepte nişte lucruri. Nu ştiu dacă-s corecte, nu ştiu dacă sunt în direcţia bună, dar eu personal am prieteni (gay) absolut minunaţi. Acum, nu ştiu dacă să merg mai departe cu opinia“, a spus aceasta.
Adela Popescu afirma atunci că nu ar avea nimic împotrivă ca unul dintre copiii săi să fie homosexual „Dacă el mi-ar spune că asta îl face fericit cu adevărat şi că ăsta este el”.
În urma interviului, cotidianul Adevărul a considerat-o între vocile cunoscute care s-au poziționat pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale.
Pozițiile ei vin în condițiile în care Biserica susține că homosexulitatea este un păcat și s-a implicat în reușita referendumului pentru familie. Scopul demersului cetățenesc a fost introducerea în Constituția României a sintagmei că „familia este constituită pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”. Deși cei prezenți au votat în proporție de 92% în favoarea acestei schimbări, Referendumul nu a trecut din cauza neîmplinirii cvorumului minim de 30%.
Din 2018 și până acum, Adela Popescu nu a negat niciodată opiniile exprimate atunci. De altfel postul unde lucrează Adela Popescu, Pro TV, s-a remarcat de-a lungul anilor prin susținerea necondiționată a homosexualității.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Nu neaparat Biserica sustine ca este un pacat, ci Dumnezeu.
Despre ce vorbim de fapt ?!?
În primul rând eu am fost la referendum și am votat, că mi-au zis preotul și mătușa mea. Dar, dacă am înțeles bine, referendumul era ca să se specifice în Constituție că nu se poate căsători decât un bărbat cu o femeie și am următoarele observații:
1. Deja se specifică asta într-o lege deci cu referendumul s-au cheltuit niște bani ca să se obțină ceea ce exista deja.
2. Constituția are probleme mult mai mari.
3. Diana Șoșoacă se pare că susține căsătoriile între persoanele de același gen*,**:
https://yewtu.be/watch?v=yjOTroNN-EM
„[…] nu am auzit aici decât denigrări ale Constituției României și solicitări de schimbare. […] nu putem să acceptăm să venim la aniversarea Constituției în care toți cereți schimbarea Constituției, pentru că pe această Constituție ați jurat în acest mandat, nu să o schimbați, ci să o respectați. Nu este posibil ca această Constituție […] să cereți să fie schimbată […] în condițiile în care nici măcar pe asta nu o respectați.”
4. Din câte am înțeles, nu s-ar fi specificat nimic despre bărbațile și femeii „transgender”, deci ar fi putut să se căsătorească foarte bine un bărbat transgender cu un femei transgender (nu știu dacă nu cumva asta se poate și în condițiile legii actuale).
5. Există persoane (puține, dar există) care nu sunt nici bărbați nici femei:
https://en.wikipedia.org/wiki/Intersex
„Intersex people are individuals BORN with […]
[…] intersex people are not LGBT”
Ce facem cu ei? Nu-i lăsăm să se căsătorească? (mie mi-e indiferent și nu am opinii privind dreptul la căsătorie al nimănui)
6. Până la ce susține Biserica, eu pot să zic și ce se susține în Biblie despre homosexualitate precum și despre alte păcate, dar numai dacă e cineva interesat. Sau poate clarifică dl. Vasilică Militaru problema.
* Nu mă interesează dacă se numește „gen” sau „sex” dar „sex” mi se pare mai ambiguu, pentru că sexul poate să fie „masculin”, „feminin”, „de 3 ori pe zi”, „de 25 de centimetri” etc.
** Mai zice Diana Șoșoacă și prostii, dar eu o susțin.