VIDEO. Premieră pentru fosta șefă DNA – Kovesi dă cu subsemnatul la poliție
Laura Codruța Kovesi a ajuns vineri, în jurul orei 10:45, la sediul Secției 18 de Poliție din Capitală. Ea a fost plasată joi sub control judiciar de către Secția de anchetare a magistraților. De asemenea, Kovesi nu poate pleca din țară.
Fosta șefă a DNA nu a dorit să facă declarații la intrarea în instituție.
Fostului procuror-șef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în țară a lui Nicolae Popa și cel privindu-i pe procurorii DNA Ploiești.
Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție i-a deschis un prim dosar Laurei Codruța Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiță a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. În această cauză, fostul procuror-șef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.
Pe 8 martie 2019, procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție au anunțat că Laura Codruța Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracțional organizat și cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii, surse judiciare precizând pentru MEDIAFAX că este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: