VIDEO: Scene de circ in Parcul Crâng cu o PROFESOARA DE MATEMATICA din BUZAU
O profesoară trecută de 40 de ani a dat în mintea copiilor, duminică după-amiază, în cel mai mare parc din municipiul Buzău. Spre mirarea părinților sosiți cu micuții la spațiul de joacă, femeia lipsită de inhibiţii s-a distrat copios în leaģăne şi tobogane. Personajul este o fostă profesoară de matematică, dată afară din învățământ pentru comportament inadecvat.
Amețită bine de alcool, doamna curajoasă a fost încurajată de pe margine de prietenul ei aflat şi el într-o stare de extaz bahic. Epuizată de efort, femeia şi-a întrerupt reprezentația cu puțin timp înainte ca o patrulă de poliție locală să ajunga în zonă.
Episodul desprins parcă din ”cascadorii râsului” s-a petrecut chiar în apropiere de locul în care anul trecut o femeie a fost violată în plină zi de un recidivist care fusese eliberat din puşcărie.
Femeia pusă pe distracție este fost cadru didactic, care în 2007 a rămas fără loc de muncă în urma unui scandal. Preda atunci matematica la școala din Boboc, comuna Cochirleanca. Nu a mai fost lăsată să intre la ore de către părinţii elevilor, care o acuzau că se comportă indecent la clasă. Elevii au filmat-o pe profesoară, cu telefonul mobil, în timp ce dansa la catedră.
Dansul profesoarei nu a fost singurul lucru care i-a revoltat atunci pe părinţi. Aceştia susţineau că profesoara le vorbea elevilor despre sex şi le povestea viaţa ei personală. Inspectaoratul Școlar i-a impus profesoarei să un nou certificat medical care să ateste că nu are probleme psihice. La scurt timp, a fost dată afară din învățământ. – Sursa: Stiri de Buzau
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: