VIDEO SOCANT – ATAC TERORIST in Franța. 12 persoane, printre care și un polițist cu nume ARAB, au fost EXECUTATE cu sânge rece.
Douăsprezece persoane au fost ucise, astăzi, cu sânge rece, după ce trei bărbați înarmați și cu fețele acoperite au intrat în sediul publicației de satiră Charlie Hebdo, din Paris. Printre victime se numără jurnaliști, cei patru caricaturiști care l-au satirizat pe profetul Mohamed, directorul publicației și doi polițiști. Liga Arabă a condamnat în termeni fermi atentatul terorist. Peste 3.000 de polițiști îi caută, la această oră, pe atacatori, despre care presa din Paris scrie că vorbeau în limba franceză. Surse din poliție, citate de cotidianul Le Figaro, au declarat că cei trei bărbați au beneficiat mai mult ca sigur de o pregătire militară, dând dovadă de sânge rece și premeditare.
UPDATE 18.45. Aproximativ 500 de jandarmi au fost mobilizați la Paris, pentru a suplimenta forțele de ordine, a anunțat ministrul francez de Interne. De asemenea, gradul de alertă teroristă a fost ridicat la nivelul maxim în Ile-de-France.
UPDATE 18.30. Cei trei teroriști s-ar fi aflat într-un autoturism Renault Clio, cu numere de înmatriculare de Paris, dar anchetatorii le-au pierdut urma în arondismentul XIX, au declarat surse din poliție pentru Le Figaro. Efective importante au fost comasate în zona Seine-Saint Denis, unde se crede că fugarii s-ar fi putut ascunde.
De altfel, toate forțele de ordine din Capitala Franței sunt mobilizate pentru a participa la „vânătoarea” celor trei teroriști.
UPDATE 18.20. Cei doi polițiști ce și-au pierdut viața astăzi, în atentatul de la sediul revistei Charlie Hebdo, aveau 42, respectiv 49 de ani.
Bărbatul de 42 de ani, a cărui execuție violentă a fost filmată de un martor și postată pe Internet, se numește Ahmed (prenume specific culturii musulmane) și lucra la comisariatul central al arondismentului XI, a declarat, pentru Le Figaro, purtătorul de cuvânt al Poliției din Paris.
Cel de-al doilea polițist, însărcinat cu protecția caricaturistului Charb, avea o fiică de doar un an.
UPDATE 18.10. În semn de omagiu față de cele 12 victime ale sângerosului atac de la Paris, drapelul francez a fost coborât în bernă la sediile principalelor instituții ale statului.
Pe de altă parte, în urma unei mobilizări masive pe rețelele de socializare și în media online, mii de oameni s-au strâns în Piața Republicii, în semn de solidaritate față de familiile jurnaliștilor și polițiștilor uciși de cei trei teroriști arabi, care au intrat astăzi în sediul publicației Charlie Hebdo. Potrivit martorilor oculari, numeroși polițiști, mai ales în haine civile, asigură securitatea zonei.
UPDATE 18:00. Caricaturişti din întreaga lume au criticat, în stilul caracteristic, evenimentele de astăzi. Unul dintre desene aparţine caricaturistului televiziunii franceze BFMTV.
UPDATE 17:50. O româncă stabilită la Paris a declarat, într-o intervenţie telefonică în timpul emisiunii „Evenimentul zilei” TV, că atmosfera din capitala franceză este una tensionată. „Mă aştept din moment în moment să se mai întâmple ceva”, a declarat aceasta.
UPDATE 17.44 Liga Arabă şi Al-Azhar, principala autoritate a islamului sunnit, au condamnat „atentatul terorist” îndreptat împotriva publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo, informează AFP. Al-Azhar a deplâns un atac „criminal”, subliniind că „islamul denunţă orice violenţă”, în timp ce organizaţia panarabă, care are de asemenea sediul la Cairo, a condamnat „cu forţă acest atac terorist”.
La rândul său, guvernul egiptean a condamnat acest „atac terorist” prin vocea ministrului său al afacerilor externe, Sameh Choukri, adăugând că „Egiptul este de partea Franţei în faţa terorismului, fiind necesar un efort internaţional pentru a i se pune capăt”. În Tunisia, preşedintele partidului islamist Ennahda, Rached Ghannouchi, s-a declarat „îngrozit şi indignat de actul laş şi criminal care a vizat jurnaliştii şi personalul de la Charlie Hebdo”.
UPDATE 17.25. Sângele rece și determinarea de care au dat dovadă cei trei bărbați în timpul atacului denotă faptul că ar avea pregătire militară, au declarat surse din poliție pentru cotidianul Le Figaro. În sprijinul acestei ipoteze vin și imaginile surprinse de martorii oculari, atacatorii comportându-se ca niște profesioniști, ce și-au planificat acțiunile.
„Pregătirea militară reiese clar din modul în care țineau armele, din atitudinea sigură și fermă pe care o afișau. Cu siguranță au beneficiat de un antrenament de tip militar. Nu erau niște neaveniți care au pus, din senin, mâna pe arme și au început să tragă”, a declarat un polițist pentru publicația franceză.
UPDATE 17.15. Un român aflat la Paris a descris, pentru Hotnews, atmosfera din Paris: „Este sinistru ce se întâmplă. Eram departe de incident, dar sunt cazat undeva la 1-2 km de zona atacului. E plin de poliție în metrouri, pe stradă și sună sirenele non-stop. Sunt în vacanță aici și îmi e frică să ies din casă după cele întâmplate”.
UPDATE 16.50. Cotidianul danez Jyllands-Posten, care a publicat și el caricaturi ale profetului Mahomed, și-a sporit măsurile de securitate. Iar sediul grupului de presă spaniol Prisa și-a evacuat sediul din Madrid din cauza unui colet suspect.
UPDATE 16.45. Autoritățile franceze au făcut apel la toți cei care fost martorii tragediei din Paris să furnizeze poliției orice informație dețin, pentru a ajuta la identificarea celor trei bărbați care au deschis focul în redacția publicației Charlie Hebdo.
UPDATE 16.30. O mașină ar fi explodat lângă o sinagogă din Paris, relatează Bloomberg, citat de Realitatea TV.
UPDATE ora 16.20: Economistul Bernard Maris, acționar al publicației satirice Charlie Hebdo și jurnalist la France Inter, a decedat în timpul acestui atac, a anunțat France TV Info.
Ministrul de Interne francez, Bernard Cazeneuve, a dat asigurări că toate mijloacele pe care le are statul la dispoziție au fost mobilizate pentru „neutralizarea celor trei criminali, care se află la originea acestui act barbar”.
„Francezii sunt informați în permanență despre evoluția acestei anchete”, a adăugat el.
Înregistrarea în care apar două persoane înarmate, autorii atacului terorist
UPDATE ora 16.10. Maşina teroriştilor care au atacat sediul publicaţiei Charlie Hebdo a fost găsită. Peste 3.000 de poliţişti francezi sunt pe urmele atacatorilor.
La ora 19.00, cetăţenii sunt chemaţi în Piaţa Republicii din Paris, pentru a-și manifesta solidaritatea cu jurnaliștii și sprijinul față de libertatea presei, democraţie şi o ţară libera.
Toţi jurnaliştii francezi postează pe Facebook acest mesaj.
UPDATE ora 15:50. Potrivit unei caricaturiste a publicaţiei Charlie Hebdo, care a fost martor la atacul armat, atacatorii vorbeau limba franceză perfect şi s-au revendicat ca fiind de la al-Qaeda.
UPDATE ora 15:40. Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că în ultimele săptămâni au fost dejucate mai multe atentate teroriste. „Mai multe atacuri teroriste au fost dejucate în ultimele săptămâni. Suntem o țară a libertății”, a spus Hollande.
Toţi martorii sunt interogaţi de poliţie, într-un mic teatru din apropierea redacţiei publicaţiei Charlie Hebdo.
UPDATE ora 15.20: Potrivit unei surse din poliție, citată de Le Monde, poliția a mobilizat 3.000 de ofițeri, pentru a-i prinde pe cei TREI teroriști. „S-au mobilizat serviciile DCPJ, Direcția centrală a poliției judiciare), PJPP (Poliția judiciară a Prefecturii de poliție) și DGSI (Direcția generală a securității interne).
UPDATE 15.00: Directorul ziarului și principalul caricaturist, Charb, au murit la spital în urma rănilor suferite, scrie Le Monde. Alți trei caricaturiști – Cabu, Tignous și Wolinski – au murit, de asemenea, scrie publicația SudOuest.fr
UPDATE 14.50: Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, își exprimă „șocul și profunda indignare față de atacul terorist fără precedent care a avut loc astăzi la sediul publicației «Charlie Hebdo» din Paris”.
„Acest act de o gravitate extremă împotriva reprezentanţilor presei reprezintă un atac la însăși esența democrației și a valorilor și libertăților fundamentale. Condamnăm în cei mai categorici termeni acest act terorist, care reprezintă un atac de o laşitate revoltătoare la adresa presei şi a lumii civilizate. România va continua, alături de partenerii europeni, să sprijine lupta împotriva terorismului sub toate formele sale de manifestare. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor. Suntem alături de întregul popor francez prieten, greu încercat în aceste momente tragice“, precizează un comunicat al MAE remis EVZ.
Nivel maxim de alertă teroristă la Paris
Guvernul de la Paris a ridicat la „maxim” nivelul de alertă teroristă în regiunea pariziană, urmând să aibă și o reuniune de urgență, transmite ziarul Le Monde.
Douăsprezece persoane, printre care doi polițiști, au fost ucise, în acest atac, conform unui bilanț provizoiriu anunțat de AFP, care citează Parchetul din Paris.
Potrivit BFM TV, o înregistrare video îi arată pe agresori în timp ce trăgeau asupra unui polițist și strigau: „L-am răzbunat pe profetul Mahomed. Charlie Hebdo este mort”, conform mărturiilor citate de o sursă din poliție.
Premierul britanic, David Cameron, a transmis un mesaj pe Twitter: „Asasinii din Paris sunt dezgustători. Suntem alături de francezi în lupta contra terorismului și apărăm libertatea presei”.
Președintele Francois Hollande, ajuns la fața locului, a făcut declarații presei: „Jurnaliști și polițiști au fost omorâți. Sunt 11 persoane care au murit și patru care se zbat între viață și moarte. Sunt 40 de persoane acum care sunt protejate de polițiști.Toți miniștrii care se ocupă de domeniul apărării naționale au fost onvocați de urgență”, a spus el.
Șeful statului francez a precizat că cei vinovați de această tragedie vor fi următiți, prinși și aduși în fața justiției. „Franța este ÎN STARE DE ȘOC. Este un atentat TERORIST, fără niciun dubiu. Vom demonstra că suntem o țară unită”, a mai spus Hollande.
Conform presei franceze, ministrul Culturii și Informațiilor, Fleur Pellerin, se deplasează la fața locului, dar nu va face nicio declarație până nu va avea mai multe date certe despre drama ce a avut loc acolo.
După moartea mai multor persoane, pe holul instituției, cei doi sau trei atacatori (informațiile diferă, în funcție de sursă) au folosit un autovehicul, pentru a fugi de la fața locului.
Potrivit martorilor, cei doi teroriști ar fi fugit cu o mașină neagră, model Seat. Ei au accidentat un automobil, în zona Porte de Pantin, și au lovit un pieton, după care polițiștii le-au pierdut urma.
A avut loc și un schimb de focuri de armă cu poliția, în care au fost răniți ofițeri de poliție. Atacatorii au reușit să fugă.
Tituri de arme automate
Potrivit desenatorului Luz, membru al săptămânalului satiric, au avut loc mai multe tiruri de armă automată soldate cu victime. O sursă apropiată de acest dosar a precizat că cei doi atacatori erau înarmaţi cu un Kalaşnikov şi cu un lansator de rachetă.
Confrom BBC News, cel mai recent mesaj pe Twitter al revistei era o caricatură a liderului grupării teroriste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.
Publicația a mai fost implicată în controverse, în ultimii ani, după ce a publicat caricaturi ale Profetului Mahomed.
Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. „Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!”, a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă, scrie și Mediafax. Această informaţie nu a putut fi verificată imediat. Postul de televiziune I Tele relatează că „există cel puţin un rănit”. Potrivit cotidianului Le Figaro, un poliţist aflat la locul atacului ar fi fost atins de focuri de armă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Mie afacerea asta imi cam miroase a operatiune tip "steag fals", in genul celor din SUA (momentul 11.09.2001 la New York si asa-zisul "atentat de la maraton" de la Boston, acum vreo 3 ani).