NATIONALSTIRI

VIDEO SOCANT: Femeie înjunghiată pe stradă de partener, în Bucuresti. Momentul în care agresorul e capturat de un polițist

Scene şocante s-au derulat sâmbătă pe o stradă din Bucuresti:

Mânat de gelozie, un bărbat de 50 de ani şi-a înjunghiat în plină strada concubina, cu 10 ani mai tânără.

Femeia a fost rănită grav, dar a scăpat cu zile graţie unui poliţist aflat în timpul liber. Bărbatul a văzut toată scenă şi a intervenit fără să stea pe gânduri. Vă avertizăm urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

Scenele au fost surprinse sâmbătă dimineaţă de un trecător, care a asistat şocat, alături de alţi martori, la momentul în care un bărbat de 50 de ani şi-a înjunghiat concubina, cu zece ani mai tânără. Un agent de poliţie – care locuieşte în zonă – a observat incidentul şi a intervenit imediat.

Întreaga scenă s-a petrecut pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei. După ce a fugărit-o o bună bucată de drum, individul a reuşit să o prindă din urmă pe femeie şi a agresat-o, sub privirile trecătorilor. Norocul victimei a fost ca în zonă se afla şi poliţistul care, deşi era în timpul său liber, a intervenit, l-a imobilizat pe agresor şi a chemat ajutoare.

Danut Constantin, Secţia 14 Poliţie: “Am observat o femeie alergând printre blocuri, ţipa după ajutor, după un timp au început să strige trecătorii “Săriţi, că o omoară!”. Am strigat la el lasă cuţitul, las-o în pace, a venit cu cuţitul spre mine, m-am dus la maşină, aveam un spray lacrimogen şi când am văzut că are mâinile ocupate – fuma o ţigară – atunci am intervenit, i-am pulverizat spray, l-am tăvălit la pământ, l-am imobilizat şi cu ajutorul cetăţenilor l-am legat cu o sârmă până au venit colegii de la secţia 24.”

Femeia a fost transportată de urgenţă la spitalul Bagdasar-Arseni şi supusă unei intervenţii chirurgicale.

În timp ce era imobilizat, agresorul a încercat să-şi justifice fapta dând vina pe gelozie. Potrivit martorilor, acesta ar fi lucrat ca şofer, în străinătate, şi lipsea de acasă perioade destul de lungi.

Danut Constantin, Secţia 14 Poliţie: ”Îmi spunea că are un copil, că l-a lăsat singur în casă. Şi i-am spus că nu se gândeşte, copilul are de suferit.”

Bărbatul a fost reţinut pentru tentativă de omor şi va fi dus în fața magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

VEZI VIDEO PE STIRILEPROTV.RO

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.