VIDEO SOCANT! Momentul în care un băiat din Mangalia este băgat în comă de un practicant al sporturilor de contact
Andrei Ivan, un băiat de 14 ani din Mangalia, este în comă la spital, după ce un tânăr de 15 ani, practicant al sporturilor de contact, l-a snopit în bătaie în plină stradă. Atacul violent a fost surprins de camerele de supraveghere.
Agresorul, aflat acum în arest la domiciliu, este practicant al sporturilor de contact, iar dintr-o ploaie de lovituri puternice a reușit să-și aducă victima în stare critică.
Andrei a fost internat de urgenţă la spital, în comă, după ce a fost resuscitat de medici pe trotuar. El este în continuare, în stare gavă, iar medicii sunt rezervați în privinţa recuperării minorului. Atacul violent a fost surprins de camerele de supraveghere, iar înregistrarea a fost postată pe pagina de Facebook „Lupta Pt Seby”, alături de următorul mesaj:
„Loviturile primite la nivelul capului, lovituri de un criminal cu ieșiri violente.
Un minor fără minte si_a premeditat acest act de violenta pentru a-l baga în comă pe Andrei Ivan de 14 ani din Mangalia. Tu, acesta cu șapcă ce stai lângă ușă și privești, nu ai remușcări ca nu ai intervenit?? Am ajuns intr_o societate de nepăsători și nu intervenim în asemenea certuri, conflicte în public, ce pot duce la consecințe grave, ca acest caz”.
Ateţie, imagini cu puternic impact emoţional!
Bătaia din Mangalia a avut loc la 1 februarie. Cei doi s-ar fi certat cu o zi în urmă, pe Facebook, însă nu se ştie exact pentru ce. Cunoştinţe ale celor doi spun că la mijloc ar fi o fată, însă alte persoane precizează că ar fi fost vorba despre jigniri adresate reciproc, între cei doi adolescenţi.
Doi tineri au sărit să-l ajute pe băiatul căzut la pământ
Pentru viaţa tânărului de 14 ani, întins pe trotuar, s-au luptat doi tineri, care i-au făcut masaj cardiac 15 minute, până a venit echipajul SMURD.
„Am intervenit să-i acordăm primul ajutor, eu cu un băiat, cu care eram acolo, care a văzut şi el totul de la bun început. L-am resuscitat vreo 15 minute, până a venit ambulanţa. Avea pulsul foarte slab. Prietenul meu a intervenit când băiatul acela l-a lovit. A căzut la pământ şi cred că mai vroia să-l lovească. Noroc că au intervenit cei care erau acolo. Atunci am mers şi i-am oferit primul ajutor, care sper că l-a salvat. Sper să fie bine, să-şi revină”, a declarat tânărul din Mangalia care a intervenit să ajute victima.
Familia victimei cere pedeapsă maximă pentru agresor
Familia lui Andrei speră la o minune. În același timp, face un apel disperat către autorități, ca tânărul agresor să primească pedeapsa maximă.
Ei solicită schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe bătăuş, astfel încât să primească o pedeapsă cât mai mare. Între timp, părinții au demarat procedurile pentru ca fiul lor să fie transferat la un spital din Cluj.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: