VIDEO | Un crater uriaş a luat locul unei părţi din portul oraşului Beirut după exploziile de marţi
Imaginile din satelit obţinute de CNN, arată un crater imens în portul din Beirut, zonă care a fost marţi seara locul unei explozii masive care a ucis sute de oameni şi a rănit mii.
Imaginile arată că aproape toate clădirile din zonă au fost avariate grav sau au fost distruse de suflul deflagraţiei. Un crater imens care a fost umplut de apă a înlocuit o parte a portului în care anterior erau două clădiri.
Conform premierului libanez, Hassan Diab, 2750 de tone de nitrat de amoniu, un material foarte explozibil, au fost sursa deflagraţiei masive care a zguduit Beirutul. Explozia a creat un nor în formă de ciupercă, similar celor care apar în urma bombardamentelor nucleare. Unda de şoc s-a simţit chiar şi la peste 200 de kilometri depărtare, în insula Cipru.
Experţii Universităţii au ajuns la concluzia, în urma unor calcule rapide, că explozia a avut forţa de la 1.000 la 1.500 de tone metrice de trinitrotoluen sau TNT, spun jurnaliştii de la Washington Examiner.
„Oricare ar fi dimensiunea exactă a încărcăturii, aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai mari explozii non-nucleare din istorie, cu mult mai mare decât orice armă convenţională”, a declarat profesorul Andy Tyas, cel care a condus iniţiativa de cercetare.
Profesorul spune că cercetătorii au analizat materialele video pentru a vedea intervalul scurs între detonare şi sosirea undei de şoc în câteva puncte situate la câteva sute de metri de explozie.
„Dacă este corect, asta ar însemna că această explozie a avut probabil 10% din intensitatea bombei de la Hiroshima”, spune profesorul.
Bilanţul victimelor exploziei din Beirut creşte din nou, anunţă autorităţile libaneze – 135 de morţi au murit, în timp ce aproximativ 5000 sunt răniţi, iar alte zeci sunt încă daţi dispăruţi, relatează CNN.
Noul bilanţ a fost anunţat de ministrul Sănătăţii libanez în cadrul unei intervenţii televizate. Guvernul libanez a anunţat, anterior, decretarea stării de urgenţă pe o perioadă de două săptămâni.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: