Viktor Orban a semnat DECRETUL: Introduce vaccinarea OBLIGATORIE pentru medici și a treia doză
Guvernul ungar a impus prin decret vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru personalul sanitar, inclusiv lucrătorii din sectorul de distribuţie a medicamentelor, cei care nu se vaccinează cel puţin cu prima doză până la 1 septembrie riscând concedierea, relatează vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei ungare MTI, măsura priveşte persoanele care lucrează în spitale, cămine de bătrâni, centre de protecţie a copiilor şi instituţiile de asistenţă sanitară pentru armată şi poliţie.
Singurele excepţii care vor fi acceptate sunt în cazul persoanelor care nu se pot vaccina din motive de sănătate dovedite.
Până în prezent peste 90% dintre angajaţii sistemului sanitar ungar au fost vaccinaţi cu schema completă, majoritatea cu serul Pfizer.
Pe ansamblul populaţiei Ungariei, de circa 9,7 milioane de locuitori, rata vaccinării este de aproape 60%, iar guvernul de la Budapesta are în vedere o campanie pentru a obţine imunizarea tuturor persoanelor cu vârste de peste 60 de ani.
Pe de altă parte, autorităţile sanitare ungare şi-au dat acordul pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19, cu recomandarea să fi trecut cel puţin patru luni de la a doua.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: