Viktor Orban, in Parlamentul European: “NU voi accepta sa imi transformati tara intr-o COLONIE”
Nesupunerea premierului ungar, Viktor Orban, continuă să dea mari bătăi de cap Uniunii Europene. Tentativele repetate ale Guvernului Orban de a modifica Constituţia sunt urmărite cu mare atenţie şi îngrijorare de liderii europeni.
Dar Viktor Orban a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind nedrept. Raportul Tavares cerea autorităţilor ungare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor. “Nu îmi fac iluzii. Ştiu că socialiştii, liberalii şi verzii vor vota împotriva Ungariei, iar prietenii noştri ne vor fi alături. Am venit în faţa dumneavoastră să vă transmit respectul meu. Am depus sub forma unui memorandum răspunsul Guvernului ungar la jignirile grave care s-au adus ţării noastre. Sunteţi profund incorecţi faţă de Ungaria şi poporul maghiar. Folosiţi în mod public dubla măsură, nu recunoaşteţi, ne subestimaţi şi luaţi în derâdere munca maghiarilor de a-şi reînnoi patria, deşi am depus eforturi consistente şi am muncit din greu ca să depăşim falimentul din startul crizei economice. Am început de foarte de jos, economia Ungariei prăbuşindu-se încă dinainte de cea a Greciei”, le-a spus Orban europarlamentarilor.
“Ungaria se autofinanţează”
“Doar două ţări au reuşit să îşi plătească datoriile, Ungaria este una dintre acestea. Ţara noastră se autofinanţează deja din pieţele financiare, în timp ce datoria de stat şi şomajul sunt în continuă scădere. Noi nu vrem să trăim din banii altor contribuabili europeni, ci vrem să stăm pe picioarele noastre, prin propria noastră economie. Ungaria a lucrat mereu în contravântul Parlamentului European. Uniunea Europeană vrea să impună un sistem de monitorizare care ar aduce un stat membru sub tutela ei. Este o direcţie periculoasă. Eu am trăit soarta Europei Centrale. Ştiu ce înseamnă să nu fim propriii noştri stăpâni, fiindcă departe, într-o altă ţară, alţii decid soarta noastră. Ştiu ce înseamnă să trăim drept cetăţeni de rang inferior. Timp de decenii am suportat ca cei puternici să abuzeze de puterea lor. Noi ştim ce înseamnă ca independenţa şi libertatea ţării noastre să nu fie respectate. M-am aliat cu cei care luptau împotriva comunismului pentru a pune capăt unui astfel de regim şi niciodată să nu mai fim nevoiţi să retrăim astfel de lucruri”, a declarat Orban în cadrul discursului său, citat de Hirtv.
Doleanţe
“În consecinţă, am venit să vă transmit că noi maghiarii nu vrem o Europă în care ţările de succes sunt pedepsite în loc sa fie premiate, nu vrem o Europă în care majoritatea de două-treimi este condamnată, în loc să fie respectată. Nu vrem o Europă în care suntem ţinuţi sub tutelă, iar libertatea ne este îngrădită, în loc să fie asigurată. Nu vrem o Europă în care cel puternic abuzează de puterea sa. Nu vrem o Europă în care se foloseşte dubla măsură, unde doar cel mic trebuie să îl respecte pe cel mare. Astfel, noi ne vom lupta cu toţi cei care aplică dubla măsură, abuzează de puterea lor şi care vor să ne transforme în cetăţeni de rang inferior. Ne vom lupta şi cu cei care vor să transforme Uniunea Europeană într-un imperiu. Noi facem parte din acea categorie de milioane de oameni din Europa care nu susţin o supunere a Europei, ci pe cea a naţiunilor libere din Europa. Trăiască Uniunea Europeană a naţiunilor libere”, a mai spus Orban în cadrul discursului său.
Reacţii contra-Orban
Discursul lui Orban a generat replici tăioase. Şeful grupului social-democrat din PE, Hannes Swoboda, i-a reamintit premierului că, deşi prezintă un scenariu de succes, cetăţenii ungari continuă să părăsească ţara. “Ungaria este o ţară liberă, dar aşa a fost şi România împotriva căreia am demarat procedura de monitorizare”. Liberalul Gui Verhofstadt l-a acuzat pe premierul ungar că “lucrează împotriva Ungariei, în timp ce Parlamentul European apără democraţia maghiară. Premierul se poartă exemplar dacă luăm în considerare că de doi ani nu a mai zis nimic de naţionaliştii români şi slovaci”. Ulrike Lunacek susţine că modificarea Constituţiei a generat o atmosferă înfricoşătoare pentru minorităţile din Ungaria. “Peste tot încercaţi să renaşteţi regimul Horthy, atacând toate valorile europene de bază. Este nevoie de un nou mecanism de monitorizare”, a comentat Lunacek. Jaroslav Paska i-a reamintit premierului că “Uniunea Europeană nu poate tolera în interiorul ei un nou regim Lukaşenko sau de tip african”.
Reacţii pro-Orban
Au fost şi câteva luări de cuvânt pro-Orban, “Noi avem încredere în Ungaria. Ea este ţara libertăţii”, a spus Manfred Weber. “Dubla măsură este la ordinea de zi în Parlamentul European. Când Guvernul socialist a distrus Ungaria, aţi tăcut cu toţii, acum atacaţi Ungaria cu înverşunare”, a comentat europarlamentarul Antoni Legutko. “Eforturile Guvernului ungar ar trebui apreciate”, a adăugat Jaimer Mayor Oreja. “Respectarea statului de drept este o temă deosebit de importantă pentru toate instituţiile europene”, a subliniat Viviane Reding. Atmosfera în sală s-a încins la reacţia europarlamentarului Daniel Cohn-Bendit. Acesta a anunţat că el nu va permite nimănui să compare UE cu Uniunea Sovietică. “Ungurii ştiu totul mai bine, europenii sunt idioti, dar cum ajungem la Uniunea Sovietică?”
“Sunt pricipala tinta a atacurilor antisemite”
Replica lui Orban la atacurile venite din sală nu s-a lăsat aşteptată. “Există persoane cărora nu le place politica maghiară. Ei sunt banchierii, aflaţi în monopol, pe care o să îi impozităm în continuare, chiar dacă grupurilor de interese pe care le reprezentanţi nu le convine. Cât priveşte democraţia, vă reamintesc că din 1990, de când sunt alegeri libere, am câştigat, dar am şi pierdut alegeri. Aşa că nu avem nevoie de lecţii de democraţie de la nimeni. Cât priveşte antisemitismul din Ungaria, vă anunţ ca principala ţintă a atacurilor grupurilor radicale şi antisemite sunt chiar eu, în calitate de protector al comunităţii evreieşti din Ungaria. În tot mediul public, primul atacat sunt eu şi abia apoi compatrioţii evrei.
Nu cunoaşteţi istoria noastră. Îngrădirea libertăţii poporului maghiar nu au reuşit-o nici sovieticii, nici comuniştii. Dacă vorbim de drepturile minorităţilor, Constituţia defineşte clar căsătoria ca fiind între un bărbat şi o femeie, iar tradiţia asta este de 4.000 de ani. Comparaţia dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Sovietică este chiar interesantă. Bruxelles versus Moscova. În mod cert, pe vremea Uniunii Sovietice eu nu aş fi putut să îmi spun părerea la Moscova. Dacă aş fi reuşit, probabil nu mai ajungeam acasă. Nu putem pune semnul egal între cele două entităţi, dar nici nu putem uita vremurile când soarta şi deciziile Ungariei nu au fost lăsate în mâinile maghiarilor. Aşa cum încercaţi dumneavoastră acum, aşa încercau unii atunci să ne apere pe noi de noi înşine. Vă transmit clar: maghiarii nu au nevoie să fie apăraţi de ei înşişi. Noi suntem un popor democratic şi iubitor de libertate. Fiecare decizie a Parlamentului este una de partid. Cea legată de Ungaria va fi una a partidelor de stânga. Cei care ne sunt procurori, vor juca şi rolul de judecători. Eu nu voi accepta niciodată să îmi transformaţi patria într-o colonie politică a Uniunii Europene. Ungaria este o ţară liberă”, a încheiat Orban, smulgând numeroase aplauze în sală.
Avertisment
Autorităţile ungare trebuie să corecteze urgent orice încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, în caz contrar, liderii Parlamentului European vor lua în considerare opţiunea de a cere Consiliului UE să verifice dacă există un risc clar de încălcare gravă, au avertizat miercuri, la Strasbourg, parlamentarii europeni. Aceştia au mai cerut crearea unui grup la nivel înalt care să monitorizeze respectarea valorilor europene în toate statele membre. De Istvan Deak – Jurnalul National
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Decât slugă mai bine mort !!!asta are sânge în instalaţie ce nu ai vandut ca politicienii nostri nenorociti ude si vanzatori de tara
Eu zic ca are mai degraba spate, decat ceva sange in instalatie, la fel ca prea iubitul nostru presedinte!
De la ATTILA incoace maghiarilor nu le-a fost frica de nimeni si nimic,,totul se bazeaza pe o educatie invatata de la parinti,,(sunt maghiar si credeti-ma ca asa este)parinti ma invatau de mic copil sa imi tin cuvantul dat,,sa nu mint sa nu fur si sa fac totul in legiile bunului simt…dar si sa reactionez ,,SA NU LAS PE NIMENI SA MI SE ATINGA DE MOSTENIRE…asta se vede si la D-l Orban,,bravo lui…Ponta n-ui ajunge nici macar la pantofi sa i-i lustruieasca,,si multi alti politicieni romani,,,toti pupincuristi,,
Nu este specific maghiar bunul simt si sentimentul onoarei ci, este o condiție umana! Orban este un om, nu o entitate precum Ponta!
Sa nu credeti ca Ungaria nu-si are si ea tradatorii sai.Partidele de stanga, cele care sunt mana in mana cu fortele ce vor sa faca din Ungaria o colonie a sistemului bancar,ataca furibund cu un tupeu de neimaginat, sustinute chiar si de parlamentul European.Bunul mers al economiei, si faptul ca a reusit sa plateasca datoriile produse de vechiul regim socialist ,si asa zis liberal, ii intarata si mai tare.Vad ca le scapa de sub mana nu numai posibilitati de jecmaneala, ci si se trezesc in fata cu o forta care nu permite colonializarea.Se naste un preambul periculos pentru ei.Dar cum o serie de legi ce au aparut aici ,si au fost criticate, isi gasesc rezonanta din ce in ce mai mare in randul tarilor Europene, tot asa si aceasta rezistenta nu la nesupunere, ci la jecmaneala se va intarii din ce in ce mai mult. Deocamdata in interiorul tarii, mai apoi prinde radacini si in alta parte.Reducerea cheltuielilor administrative ale unei gospodarii, precum si impozitarea bancilor si a reclamelor ia inebunit pur si simplu.Nu-si pot da arama pe fata sa zica ca va dorim sclavii nostri, si atunci recurg la asa zisa denumire de democratie. Pentru ei democratia inseamna lasa-ma sa te fur si nu ai voie sa te opui in nici un fel.Poate va intrebati :- Da ce are Ungaria atat de valoros incat e atat de dorita de olgarhia bancaro-financiara?Are al doilea cel mai mare bazin de apa potabila subpamantean, dupa Islanda. Islanda unde si acolo acesti rechini au suferit o grea infrangere.Are libertatea de existenta si de trai, o comoara de nepretuit care e o baricada infricosatoare pentru navalitorii tancurilor bancare.Cuz un tupeu cinic Soros a propus statului maghiar:- Va platesc toate datoriile, dar imi dati toate rezervele strategice ala tarii.Ungaria a zis NU , Romania a zis DA ,vanzandu-si conditiile de existenta, nu numai ale generatiei actuale ,ci si ale celor viitoare.Sincer ma doare cand vad europarlamentari romani pangarind munca statului maghiar, care si-a asumat rolul de purtator de stindard in lupta cu mafia bancara…..
suntem romani si de multe ori cand auzim maghiar se trezesc anumite sentimente. dar cum se vede Orban maghiarul are sange . a avut curaj sa infrunte imbogatitii astia din vest care nu vor decat sa distruga tarile care intra sub tutula EU. mare scofala si acest EU. ce sa intamplat in Romania nu trebuie spus la nimeni, se vede de oriunde te uiti. si de jos si din 'elicopter' vorba multimii. in orice oras din Romania se vede cum au fost si sunt in continuare desfiintate toate fabricile construite de poporul roman. toata politica romaneasca a fost corupta, sau trezit cu ceva bani in buzunar si au vandut tara pe bani de fier vechi, dar nu se gandesc ca viitorul copiilor lor e in aceeasi galeata. cand va mai avea Romania aceste fabrici reconstruzite?
pacat ca nu am avut si noi romanii un astfel de om atunci cand trebuia sa se spuna nu.
Noi am avut pe Ceausescu si am lasat sa fie impuscat, caci de impuscat nu l-am impuscat noi.Sa vedem cum se va termina cu Orban …caci el nu e Putin sa se poata puna contra americanilor si ..americanilor ( a se citi UE).
BRAVO,ORBAN!!!!!Aratale celor mai mari tradatori din istoria ROMANIEI(politicienii)cum trebuie sa fie,cum trebuie sa reprezinte o NATIE.
ROMANI,TREZITIVA!!!!Dupa 1989 a-ti obtinut o gaura in STEAG care s-a transmis in SUFLET.
RESPECT,VICTOR ORBAN!!!!! UN NATIONALIST ROMAN.
Bravo ! Asa trebuie sa fie un barbat adevarat, iubitor de tara si de neam !
cand il vad pe ponta, ma apuca plansul! Desi am ceva impotriva maghiarilor, maghiarul asta mi-a mers la suflet. Eu unul l-as pune premier in locul lui ponta, daca as avea puterea
Bravo Orban, nu credeam niciodată ca o sa te apreciez. Tu ce spui Dl Ponta, ce faci cu noi romani ,mai găsim un loc de munca in tara ca in străinătate ne tratează ca sclavi.
Bravo Orban. De ce mi-ați cenzurat comentariu domnilor administratori tot ca pe vremea comunista?
Mafia din guvernul nostru dac sau roman e in mana cu aia din vest.orban a scapat de treaba asta.ii poate reprezenta pe maghiari cum trebuie.bravo.
Poleticienii nostri nici nu trebuie sa-si bata capul cu scrierea unui spici pt . Parlamentul European ci sa-l citesaca direct a lui ORBAN. Cea mai mare catastrofa este vanzarea PAMANTULUI , adica vanzarea Romaniei pe bucati, culmea pe banii romanilor, apoi pun o tablita PROPRIETATE PRIVATA si romanul nu mai are ce cauta acolo decat in calitate de sclav, cu o retributie ,cat vrea stapanul. Ungurii ne-au avertizat intr-o emisiune tv ca odata vandut pamantul nu mai este al nostru pe veci.Dar scumpii mei frati cetateni romani, sunteti cumva in strada ca si grecii? NU?, atunci va este bine.
Bravo Orban asa trebuie procedat un patriot adevarat. Haideti sa trezim si noi odata pana nu e tarziu.
De la Decebal incoace romanii sunt condusi de Bastus si de urmasii lui!