SOCIETATE

Viktor Orbán ironizează Occidentul: Dezbracă-te de trecutul tău ca de o boală din copilărie, schimbă-ţi sexul, schimbă-ţi naţiunea, sau cel puţin lasă-le în urma ta.

“Ne-am dorit libertatea, suntem liberi, şi Europa s-a unit în zodia libertăţii, dar acum trebuie să recunoaştem că avem o percepţie diferită asupra libertăţii şi avem o viziune diferită în privinţa lumii libere”, a a declarat, luni, Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, la ceremonia de aniversare organizată la Veszprém, cu ocazia aniversării revoluţiei din 1956.

Privind de aici, se pare că libertatea pentru occidentali înseamnă un fel de evadare, a adăugat Orbán.
“Scapă de tine însuţi, scapă de ceea ce te-ai născut sau măcar schimbă ceea ce te-ai născut să fii.Dezbracă-te de trecutul tău ca de o boală din copilărie, schimbă-ţi sexul, schimbă-ţi naţiunea, sau cel puţin lasă-le în urma ta. Schimbă-ţi identitatea, schimbă-ţi toate părţile componente şi pune-le laolaltă după ultima modă şi atunci vei fi liber”, a afirmat politicianul de la Budapesta.

Viktor Orbán a subliniat că, aici, noi, în Ungaria, am tânjit tocmai după opusul acestora, am tânjit să fim în sfârşit aceia care suntem. Ideea de a nu fi bărbat, de a nu fi ungur şi de a nu fi creştin este ca şi cum ne-am fi smuls inima, a explicat prim-ministrul, şi a subliniat că pentru noi libertatea nu este o evadare din noi înşine, ci dimpotrivă, libertatea este o sosire, o regăsire a casei, un angajament.

“Fii cine eşti!”, a îndemnat premierul ungar.

Asumă-ţi că te-ai născut ungur, că te-ai născut creştin, că te-ai născut femeie sau bărbat, că eşti copilul tatălui şi al mamei tale, că eşti partener al soţului şi al soţiei tale, părinte al fiicei sau al fiului tău, asumă-ţi că eşti prieten, că eşti fiu al ţării tale, că eşti patriot, a subliniat Viktor Orbán.

“Noi nu am vrut şi nu suntem dispuşi să renunţăm la aceste lucruri, nici în ’56, nici în ’90, nici în ’23, şi nici de dragul Moscovei sau al Bruxelles-ului”, a afirmat prim-ministrul, care a mai adăugat că pentru noi libertatea este un instinct de viaţă.

Naţiunea maghiară este o naţiune care luptă pentru libertate, iar esenţa strategiei de viaţă a naţiunii maghiare este tocmai aceea că stăm la mormântul fiecărui imperiu cotropitor, a afirmat Orbán.

Acesta a mai subliniat: Nu am pierdut din vedere cea mai importantă lege a supravieţuirii, încă ştim că trecutul nu este în spatele nostru, ci sub noi, stăm pe el.

“La cea de-a 67-a comemorare a luptei pentru libertate din 1956, mă înclin în faţa eroilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, şi în onoarea compatrioţilor noştri care, în ciuda deceniilor de greutăţi şi suferinţe, nu au renunţat şi au fost un exemplu pentru noi toţi”, a declarat premierul.

Trăiască libertatea ungară, trăiască patria!

“Dumnezeu este mai presus de noi toţi, Ungaria înainte de toate! Hai, Ungaria! Hai, unguri!”, cu aceste cuvinte şi-a încheiat discursul Viktor Orbán.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.