Vin taxele pe carbon. Comisia Europeană vrea să știe câtă carne consumă fiecare cetățean și cât timp folosește mașina
Pentru 2025, statele UE au obligativitatea să transmită Comisiei Europene date statistice referitoare consumul de carne al fiecărui cetățean, numărul de ore în care circulă cu mașini care nu sunt electrice, numărul de autoturisme pe familie sau numărul de zboruri private într-un an. Datele colectate vor fi utilizate pentru stabilirea amprentei de carbon și introducerea unei suprataxări împovărătoare.
Comisia Europeană a completat Regulamentul delegat (UE) 2020/256 cu noi date statistice pe care statele Uniunii Europene sunt obligate să le colecteze și să le transmită la Bruxelles. Deși justificarea măsurii ar fi legată de Comunicarea Comisiei intitulată „Pregătiți pentru 55”, care are în vedere o propunere de recomandare privind asigurarea unei tranziții echitabile către neutralitatea climatică, datele vor fi utilizate pentru stabilirea amprentei de carbon.
În fapt, unul dintre participanții la Forumul Economic de la Davos a anunțat că se lucrează la dezvoltarea unui soft care să urmărească cetățenii unde călătoresc, cu ce mijloc de transport, ce mănâncă, ca să calculeze amprenta de carbon. Pentru că aplicarea ei în transporturi, în încălzirea locuințelor și în alimentație a fost cumva amânată, românii nu prea știu despre ce este vorba în povestea cu amprenta de carbon. Autoritățile evită și ele să aprofundeze subiectul, pentru a adormi vigilența populației. Ceea ce se va întâmpla însă va fi o întoarcere în Evul Mediu din punct de vedere al nivelului de trai. Comisia Europeană tot vorbește despre tranziția echitabilă și protejarea persoanelor vulnerabile în ce privește sărăcia energetică și mobilitatea. Cuvinte care ascund, de fapt, taxe uriașe care se vor impune celor care circulă cu autoturisme care nu sunt electrice, inclusiv pe mijloacele de transport în comun, taxe pe consumul de carne, taxe pe încălzirea locuinței care nu este făcută cu energie electrică din regenerabile și tot așa.
Prohibiție generalizată
Mulți spun că nu au cum să interzică în România circulația mașinilor care nu sunt electrice sau încălzirea pe gaze și pe lemne. Evident că nu vor interzice, ci doar le vor face prohibitive. În România experimentul deja a început, prin practicarea unor tarife RCA pe care din ce în ce mai puțini oameni și le permit. Urmează o altă măsură, deja legiferată la nivel european, a majorării consistente a prețurilor rovinietelor, în funcție de nivelul de poluare al mașinilor, precum și o creștere a impozitării autoturismelor pe aceleași criterii.
Astfel că, până la introducerea taxei pe carbon în transporturi, în România numărul de autoturisme care mai circulă pe șosele se va înjumătăți. Tranziția justă înseamnă, pentru Comisia Europeană, acordarea unor subvenții de la stat, pe o perioadă limitată, doar pentru persoanele aflate deja la limita subzistenței, ca să-și permită să achite o factură la încălzire, și asta dacă își menține o temperatură în case de 18, maximum 19 grade C, sau să circule cu autobuzul. La prețurile exorbitante pentru orice, de la hrană și încălzire până la transport, ceilalți, cu venituri medii, vor fi aliniați, ca nivel de trai, la nivelul celor aflați la limita subzistenței, iar cei cu venituri mari vor trebui să se mulțumească cu un nivel de trai mai scăzut. Singurii care își vor permite orice vor fi miliardarii , care vor avea bani să polueze cât vor. Ca o paranteză, evident că dioxidul de carbon nu înseamnă poluare.
Ce trebuie raportat la UE
România este obligată să raporteze la Comisia Europeană, pentru fiecare cetățean, care este distanța pe jos până la cel mai apropiat spațiu verde public, posibilitatea de a accesa locul de muncă, școală sau universitate într-un interval de 1 oră, cu mijloace de transport public, cu bicicleta sau pe jos, forma de transport principală utilizată, precum și cea secundară.
Totodată, Comisia Europeană vrea să știe frecvența consumului de carne, carne de pasăre sau pește, numărul de autoturisme personale, în leasing sau de serviciu din gospodărie, anul primei înmatriculări a autoturismului (cel mai vechi) și anul primei înmatriculări pentru cel mai nou, numărul de zboruri private sau de afaceri în interiorul Europei și în afara acesteia, precum și numărul de ore petrecute într-o mașină neelectrică, ca șofer, într-o perioadă obișnuită de 7 zile.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: