NOUTATIOPINII

„Vin vremuri în care naţiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne. Trebuie să ne pregătim”

Vă supunem atenției o declarație recentă a premierului Ungariei, nu prea prieten al românilor, dar, fără putință de tăgadă, un patriot care-și apără „Țara și nevoile și Neamul”. Spre diferență de Viktor Orban, neromâniii aflați astăzi la cârma României duc poporul român spre dispariție. Aceștia nu „îi vor proteja pe cei slabi şi pe cei căzuţi şi îi vor opri pe toţi cei care ameninţă pacea şi securitatea României !” așa cum le cere rolul pentru care sunt acolo, acela de a sluji interesele cetățenilor României, nu de a-i transforma pe aceștia în sclavi sub control total. Treziți-vă, români și alegeți conducătorii care să vă reprezinte, altfel vom pieri. (Ion Măldărescu, ART-EMIS).

„Vin vremuri în care naţiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne, aşa că, în fiecare zi, trebuie să ne consolidăm propriile linii de apărare şi organele noastre de ordine publică”, a declarat, sâmbătă (1 iulie 2023 – n.r.), la Budapesta, premierul Viktor Orbán, la ceremonia de depunere a jurământului a noilor ofiţeri de la Facultatea de Ştiinţe Poliţieneşti a Universităţii de Administraţie Publică din Ungaria (N.K.E.), informează M.T.I.

În discursul său, prim-ministrul Ungariei a subliniat că trăim vremuri în care lumea se zguduie din temelii, iar „nici noi, ungurii, nu facem excepţie”, deoarece „epicentrul cutremurului este chiar lângă noi”.

„Războiul are loc în vecinătatea Ungariei, în timp ce din sud mii de migranţi «ne asediază frontierele»”, a afirmat politicianul.

Acesta a subliniat necesitatea unui stat puternic, a unui guvern puternic, a unei economii puternice, a unei armate puternice şi, nu în ultimul rând, a unor organe de ordine publică puternice.

„Trebuie să ne pregătim şi să ne echipăm !”, a afirmat Viktor Orbán.

Liderul de la Budapesta a declarat că „este foarte mare nevoie de oameni puternici, pentru că fără putere adevărul valorează puţin”.

El a subliniat că cei care îşi asumă responsabilitatea unei vieţi de ofiţer îşi asumă şi identitatea maghiară.

„Potrivit jurământului depus, cei care tocmai au absolvit vor proteja poporul ungar, vor servi pacea şi securitatea naţiunii ungare, se angajează să rămână puternici şi în vremuri dificile, îi vor proteja pe cei slabi şi pe cei căzuţi şi îi vor opri pe toţi cei care ameninţă pacea şi securitatea Ungariei”, a declarat premierul, care a mai adăugat că, în acest fel, ei s-au angajat să asigure şi forţă lângă adevărul ungurilor, subliniind totodată că infracţionalitatea a fost diminuată astfel încât, astăzi, „Ungaria este una dintre cele mai sigure ţări din Europa sau poate chiar cea mai sigură”[1].

La summit-ul despre migrație organizat la Viena, Viktor Orban a declarat că se dorește înlocuirea modelului ungar eficient cu un nou model european care în mod evident nu funcționează. „Ungaria va găsi o modalitate legală și politică de a nu pune în aplicare deciziile de la Bruxelles”. Ungaria trebuie să se apere nu numai împotriva migranților ilegali și a traficanților de persoane, dar și împotriva Bruxelles-ului și va face acest lucru, a adăugat Orban. El a amintit că, anul trecut, de-a lungul granițelor Europei au fost opriți în total 330.000 de migranți ilegali, dintre care 270.000 la granița dintre Ungaria și Serbia.

De asemenea, Viktor Orban a numit Ungaria o țară în care în acest moment, „dacă este să exagerăm puțin, există zero migrație”, singurul loc fără migranți din întreaga Europa. Acest lucru de datorează sistemului de protecție fizică și juridică”[2].

–––––––––––––––-
[1] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26370837-viktor-orban-vin-vremuri-care-natiunile-slabe-vor-pieri-iar-cele-puternice-vor-ramane-trebuie-pregatim.htm – 2 iulie 2023.
[2] https://www.activenews.ro/externe/Premierul-ungar-Ungaria-nu-va-pune-in-aplicare-deciziile-UE-in-materie-de-migratie-nu-va-accepta-cotele-obligatorii-si-nici-obligatia-de-a-construi-tabere-183029

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.