GENERAL

VREI 1 MILION DE EURO? Nimic mai simplu: Un bărbat din Sibiu a reuşit să fure un milion de euro din bancă, deghizându-se în proprietarul contului

Un bărbat din Sibiu a reuşit să transfere un milion de euro din contul unei alte persoane, într-un cont din străinătate, după ce s-a deghizat în proprietarul contului, i-a falsificat buletinul şi a păcălit angajaţii băncii.

Bărbatul, din Cisnădie, a fost reţinut miercuri de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Sibiu, după investigaţiile poliţiştilor judiciari.

S-a deghizat şi a furat un milion de euro dintr-un cont

În urma activităților informativ-operative și de cercetare penală desfășurate de către specialiștii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Biroului Operațiuni Speciale Alba Iulia, au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui bărbat din Cisnădie, bănuit într-un dosar cu un prejudiciu de 1.000.000 euro.

În fapt, în urma amplelor activități desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au stabilit că în perioada 06 – 25.11.2019, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Cisnădie, prin falsificarea actului de identitate al părții vătămate și prin deghizare ar fi indus în eroare angajații unei unități bancare, cu sucursală în municipiul Sibiu, reușind transferul, din conturile persoanei vătămate, a sumei de aproximativ 1.000.000 Euro într-un cont din afara țării.

De asemenea, acesta ar fi solicitat și obținut în aceeași perioadă carduri bancare atașate conturilor persoanei vătămate, carduri de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei.

Având în vedere probele administrate până în prezent, s-a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.