NATIONALPOLITICA

Zi decisivă pentru România, MARTI! Se schimba starea de alerta. Guvernul introduce NOI MASURI

Premierul Ludovic Orban se reunește marți, la Palatul Victoria, alături de membrii Exectivului în cadrul unei ședințe de Guvern deosebit de importantă, atunci când se vor face modificări importante ale stării de alertă. Ce ne așteaptă începând de mâine.

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă pentru a introduce în hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile prevederile noii legi a carantinării şi izolării. Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul va modifica HG privind starea alertă în concordanţă cu prevederile noii legi şi pregăteşte, din punct de vedere administrativ, toate structurile implicate.

„Vom avea, cel mai probabil, mâine dimineaţă (marţi – n.r.) şedinţă de Guvern pentru modificarea hotărârii de Guvern privitoare la starea de alertă, astfel încât să introducem toate măsurile care sunt permise de lege. De asemenea, pregătim, din punct de vedere administrativ, managerial, toate structurile cu atribuţii, indiferent că este vorba de INSP, Direcţiile de sănătate publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de control, toate le pregătim pentru a dispune, într-un ritm cât mai rapid, măsurile necesare în baza prevederilor legii”, a explicat Ludovic Orban.

Înaintea şedinţei Executivului va avea loc şi o întâlnire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în care se vor face propunerile care urmează să fie introduse în HG privind prelungirea stării de alertă.

Tot marţi, conform agendei anunţate de Executiv, premierul are programate o videoconferinţă cu şefii Direcţiilor de Sănătate Publică la Ministerul Sănătăţii şi o altă videoconferinţă cu prefecţii la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Ce a transmis Orban luni

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că în prezent, Guvernul pregătește noi măsuri. Totodată, întrebat dacă este luată în calcul revenirea la starea de urgență, Orban a răspuns că nu își dorește impunerae de noi restricții.

„Obiectivul nostru este acela de a utiliza de toate pârghiile instituționale pe care le avem la dispoziție pentru a stăpâni epidemia și pentru a reduce numărul de infectări.

Imediat ce intră în vigoare legea (c.n. carantinei și izolării) vom stabili toate măsurile și toate acțiunile necesare care sunt permise de noua lege astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătății”, a spus Orban.

Pentru a se evita o astfel de situație, premierul a făcut din nou apel la români să respecte regulile impuse de autorități în timpul stării de alertă.

„Nu ne dorim să includem nicio restricție suplimentară. (…) Transmitem același mesaj către oameni: respectați regulile, respectați măsurile de protecție sanitară”, a mai spus Ludovic Orban.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.