Ziua în care americanii au UCIS 2942 de bucureşteni, iar românii le-au ridicat două monumente criminalilor. VIDEO

MOTTO: SA NU UITI DARIE. CUVANT DE INCEPUT DIN ROMANUL DESCULT A LUI ZAHARIA STANCU.

Asa ceva numai la noi se poate intampla. Au reusit dupa 1990 sa spele creierul unei natiuni intregi. SUA fac ce vreau in colonia Romania. Oameni judecati dupa legile din tara noastra sunt extradati in S U A sa fie judecati de ei. Ei au omorat oameni nevinovati , vezi basistul Teo Peter si criminalul e bine mersi in State. Si mai vorbim de democratie. Care democratie? Tot tineretul are creierul spalat. Lumea noua a invins definitiv in Romania. Nici pe vremea turcilor nu eram asa de subordonati ca acum. Toti ambasadorii americani care s-au perindat in Romania si chiar unii din Europa s-au comportat mai ceva decat primii ministrii sau presedintii romani. Mai este ceva de spus? Cred ca este suficient. O sa mai moara multi romani fara sa stie de ce. Traiasca „democratia” impusa!

Se împlinesc 72 de ani (materialul a fost scris in 2016! – n.r.) de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureştiul a fost ţinta unui masiv bombardament al aviaţiei americane. Au fost vizate ţinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iaşi-Chişinău, iar luptele încetaseră de la sfârşitul lunii martie.

Tragedia a avut loc într-o marţi, pe la ora prânzului. Atunci, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Şi au făcut prăpăd.

Iată o mărturie din acele vremuri făcută de Mihail Sebastian în jurnalul său a doua zi după masacru: “Ieri după-amiază am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă”.

Oficial, în bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane şi au fost rănite alte 2.126. Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale. Cimitirul va purta numele “4 aprilie”, dar va fi desfiinţat în anii comunismului.

Conform datelor oficiale, americanii au pierdut 10 avioane. Dacă de morţii noştri nu îşi mai aminteşte nimeni, în Bucureşti există însă doua monumente ridicate în memoria aviatorilor americani ucişi în misiunile de bombardament asupra oraşului: unul a fost realizat în 2002 în Cişmigiu, iar celălalt se află în Parcul Kiseleff şi a fost inaugurat în 2007. “Vă închipuiţi, păstrând proporţiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani şi la Dresda britanicilor?”, se întreba în urmă cu 2 ani Manuel Stănescu, în articolul: Bombardamentul de la 4 aprilie 1944 sau cum au devenit selectivi „bocitorii de serviciu”.

Aproape 3000 de morţi într-o singură zi, toţi, civili nevinovaţi. Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-şi smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiţi niciodată de această tragedie? Care sunt criteriile pentru care 3000 de civili morţi în căteva minute nu reprezintă decât o „pagubă colaterală”? De ce susţineţi că nu trebuie să uităm împrejurările acestor morţi tragice, dar pe aceştia nu-i amintim niciodată? Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Într-un gest care demonstrează că avem comportamentul de slugă în codul genetic, autorităţile au avut teribila inspiraţie să ridice un monument dedicat….aviatorilor americani, şi care tronează bine-mersi în Cişmigiu. Vă închipuiţi, păstrând proporţiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani şi la Dresda britanicilor? Cum e posibil aşa ceva? Dacă vrem să ne dovedim loialitatea faţă de un aliat, aşa cum sunt Statele Unite acum, nu de asemenea gesturi dezgustătoare avem nevoie! În bunul stil românesc, al formelor fără fond, putem crede că un gest slugarnic ţine loc de principii în care să credem cu adevărat? Acel monument trebuie să dispară. Nu ne putem bate joc de memoria a aproape 3000 de oameni. Şi pentru că „bocitorii de serviciu” cu siguranţă vor avea azi amnezie, cu puterile mele modeste mă înclin şi păstrez un moment de reculegere în amintirea lor – Istoricul militar Manuel Stănescu.

Concluziile contemporanilor sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

4 aprilie 1944 a fost doar începutul, capitala fiind bombardată masiv în zilele următoare. Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi. Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numerică, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane.