ȘTIRI BUZAU

Zvonurile care conduc către o ipoteză sumbră

Se complică lucrurile în cazul decesului unui copil în vârstă de 12 ani, din Pietroasele, găsit mort pe fundul unui canal de irigații din localitate. După durerea pricinuită de moartea micuțului, familia este obligată să îndure acum și zvonurile localnicilor, care conduc către o ipoteză halucinantă. Mai exact, este vorba despre varianta unei crime su sânge rece înfăpuite tot de către un copil.

Nenorocirea s-a abătut asupra familiei Biru din Pietroasa Mică săptămâna trecută, atunci când părinții au observat că fiul lor în vârstă de 12 ani nu se întoarce acasă de la scăldat. Cele mai îngrozitoare temeri li s-au adeverit în seara zilei de 16 august, atunci când un pescar i-a înștiințat că a găsit pe malul canalului din Pietroasele hăinuțele și încălțămintea micuțului.

Imediat, varianta unui caz de înec a început să prindă contur în ochii salvatorilor de la ISU, care au trimit în teren un echipaj de căutare salvare cu barcă şi un echipaj SMURD. Abia dimineață, angajații Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” din Buzău au scos din apă trupul fără viață al copilului, care zăcuse pe fundul canalului adânc de trei metri mai bine de 12 ore.

La scurt timp de la aflarea veștii, în jurul morții copilului au început să se țeasă povești despre o crimă cu sânge rece înfăptuită tot de către un copil din comună. Zvonurile au fost alimentate și de informația potrivit căreia, la autopsie, în plămânii micuțului nu s-ar fi găsit apă, ceea ce conduce către ipoteza uciderii la suprafață, după care trupul ar fi fost aruncat în apă. Dar iată una dintre declarațiile unei localnice despre cazul Marian Biru:

„Am observat că politia nu vorbește de acest caz. Nu stiu care e motivul. Toată comuna știe că Marian a fost omorât de un copil de 12 ani. Erau mai multi copii acolo, dar n-a intervenit nimeni. După ce l-a omorât, l-a aruncat în canal și, de frică, au fugit toti. La autopsie nu i-au găsit apa în plămâni si cei de acolo au spus ca era deja mort când l-a aruncat. Vinovatul a spus că așa a visat el, că trebuie să omoare nu știu câte persoane. Le-a zis celorlalți că era curios să vadă cum e să omori un om. (…) Una din fete abia le-a spus părinților, a doua zi…zice că ar fi fost amenintată că, dacă spune ceva, e de rău.”.

Varianta unui omor nu este susținută decât de zvonurile care circulă în comună. Informațiile sunt diferite și arată cu degetul când înspre un „asasin” în vârstă de 12 ani, când înspre un adolescent în vârstă de 16 ani, care s-ar fi făcut nevăzut din momentul producerii tragediei.

În tot acest timp, poliția a înregistrat înecul copilului ca moarte suspectă, însă nu are indicii care că conducă spre varianta unei crime. Există o anchetă în desfășurare, care va lămuri împrejurările în care s-a produs tragedia. Nu este exclusă nicio variantă privind cauza decesului.

Miercuri, familia și-a condus fiul la groapă, după mai multe zile în care trupul micuțului a stat la morga SML. După cumplita tragedie, familia a mai rămas cu doi copii, o fată în clasa a opta și un băiat mai mare, plecat la muncă în străinătate. Marian avea 12 ani și era elev în clasa a șasea la Școala din Pietroasele. – Sursa articol: Reporter Buzoian

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.