10% din rezidenții Franței sunt musulmani

Analiză a publicației italiene Ilsole24ore, preluată de Rador:

Discursul de 11 minute pe care președintele francez Emmanuel Macron l-a susținut joi seară la televizor a evidențiat cât de dificil este pentru Uniunea Europeană să găsească echilibrul potrivit în fața situației din Orientul Mijlociu. Primirea a milioane de musulmani în timpul crizei migrației din 2015-2016 influențează atitudinile europene.

Șeful statului a luat o poziție în favoarea Israelului, dar le-a cerut în repetate rânduri francezilor ”să rămână uniți”. Mai mult decât în alte ocazii, Parisul a ales clar partea Tel Aviv-ului; și nu numai pentru că de data aceasta agresiunea a venit clar de la Hamas. În spatele alegerii lui Emmanuel Macron există cel puțin un alt motiv și acesta are legătură cu atacurile de la Bataclan.

În noiembrie 2015, un grup de terorişti islamişti a ucis 130 de persoane din câteva cartiere din Paris. Dacă astăzi preşedintele ar fi apărut sensibil în faţa cauzei palestiniene ar fi fost expus criticilor extremei drepte, care l-ar fi acuzat că și-a trădat patria și ar fi fost acuzat de insensibilitate față de victimele franceze (cu atât mai mult cu cât printre ostaticii din Gaza se numără și cetățeni ai Franței). Același lucru este valabil și în Ungaria și Austria, unde partidele aflate la putere iau poziții pro-israeliene pentru a se distanța cât mai mult de opiniile partidelor mai extremiste.

10% din rezidenții Franţei sunt musulmani

În același timp, aşa cum s-a menționat, președintele francez a cerut unitate. În ţară trăiesc şase milioane de musulmani (echivalentul a 10% din populație). Liderii francezi nu pot să nu ia în considerare o minoritate arabă, adesea maghrebină, care chiar şi astăzi este integrată parțial.

În plus, în ultimii ani nu au lipsit episoadele de violență islamistă (sâmbătă, un profesor a fost înjunghiat mortal la Arras).

Francezii se tem de o contrareacție violentă. Ministrul de interne Gérard Darmanin a anunțat sâmbătă că a decis să consolideze protecția a 500 de locuri evreiești, inclusiv școli și sinagogi. Câteva ore mai târziu a trimis prefecților o telegramă în care interzicea manifestațiile pro-palestiniene în toată țara.

Şi în Germania echilibrul este dificil

La 80 de ani de la drama Holocaustului, mustrările de conştiinţă ale germanilor determină țara să se alinieze la pozițiile israeliene. Așa s-a întâmplat și de această dată, însă în mediul privat liderii germani nu își îngrijorarea, având în vedere schimbările demografice profunde care au avut loc în ultimii ani. Numărul musulmanilor rezidenți în Germania a crescut de la 4,2 milioane în 2010 la 5,5 milioane în 2020. Astăzi, cifra ar putea fi de 5,6 milioane, conform celor mai recente estimări. Musulmanii reprezintă acum 6,7% din populație. Primirea, între 2015 și 2016, a sute de mii de oameni din Siria și Irak și-a lăsat amprenta și ar putea determina într-un final establishment-ul german să-și atenueze, sau să-și revizuiască pozițiile pro-israeliene.

Același lucru este valabil și pentru alte țări care au primit mulți musulmani în ultimii ani. În Suedia trăiesc 800 de mii, la o populație de nouă milioane de oameni (erau 200 de mii cu douăzeci de ani). În Belgia, care în 2016 a fost scena unor atacuri islamiste foarte grave, ar trăi între 600 și 800 de mii de musulmani provenind în principal din Maroc și Turcia, dar potrivit studiilor Centrului de Cercetare Pew din 2017, numărul total ar putea ajunge la 1,149 milioane. Mai mult, când Comisia Europeană a decis să proiecteze în weekend steagul israelian pe faţada sediului executivului UE, autorităţile belgiene, îngrijorate de posibilele reacţii ale comunităţii lor musulmane, s-au supărat că nu au fost informate.

Intervievat vineri de Politico, Henry Kissinger a reacționat la recentele demonstrații pro-Hamas de pe străzile Berlinului: ”A fost o greșeală gravă să lași să intre atât de mulți oameni de culturi, religii și concepte total diferite, pentru că astfel, în interiorul lui fiecărei țări se creează un grup de presiune care acționează în acest fel”. (Articol de Beda Romano / Traducerea: Cătălina Păunel)